Universitatea Craiova se vedea într-o situație ingrată înainte de meciul din această etapă, cu FC Brașovul. Mihai Costea nu este recuperat și nu va juca cu „Stegarii”, Florin Costea este în urmă cu pregătirea, în timp ce Lung, Găman, Bărboianu și Gângioveanu sunt și obosiți și afectați după ce au ratat calificarea la Euro 2011, cu naționala lui Săndoi.
Din fericire, fotbalistul preferat al lui Piți, Julius Wobay, va fi disponibil, el rezolvându-și problemele cu viza și ajungând, ieri, în Bănie. Mijlocașul leonez fusese convocat la națională (Sierra Leone a reușit un rezultat de 0-0 în compania Africii de Sud), dar a revenit la Craiova cu o întârziere de o zi. Deși drumul a fost unul extrem de lung, „arma secretă” a Universității va avea timp destul să se recupereze, partida cu Brașovul fiind programată luni.
Trei din trei De la sosirea lui Victor Pițurcă, Wobay e un alt om. De fapt, alt fotbalist. Leonezul este aproape meci de meci unul dintre cei mai buni jucători ai Științei, fiind în acest moment golgheterul Craiovei!
Africanul Universității a explodat odată cu venirea lui Pițurcă. Din cel mai rebel jucător, Wobay a redevenit unul dintre cei mai buni, primind laude de la managerul Științei, de la adversari, de la coechipieri și de la fani. „Wobay e probabil cel mai în formă jucător al Universității în acest moment”, a recunoscut și Pițurcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER