„La început a fost o joacă, nici eu nu mă așteptam să reușesc să atrag atâtea priviri asupra mea. Sunt convins că stilul meu spectaculos, «foarfecile» pe care le execut în timpul meciurilor, a jucat un rol important. Lumea vine la fotbal pe plajă în primul rând pentru show”, spune Marian Măciucă, jucătorul român de fotbal pe plajă cu cea mai bună cotă în acest moment.
Marian Măciucă are 28 de ani și evoluează în naționala de fotbal pe plajă a României de doi ani. Practic, odată cu el a început ascensiunea reprezentativei noastre către prima grupă valorică europeană, unde echipa națională a terminat pe locul 6 la ultima ediție. Turneele de Euroligă la care a luat parte i-au crescut foarte rapid cota, ajungând să fie plasat în momentul de față între primii 10 jucători europeni, fapt concretizat printr-o ofertă excelentă din puternicul campionat profesionist al Rusiei. „Aștept un telefon zilele următoare, pentru a pleca. Sunt două echipe interesate de mine. Să vedem, acum, la care ajung”, dezvăluie el.
La ruși se joacă în săli cu 5.000 de spectatori
În Rusia se joacă fotbal pe plajă aproape tot timpul anului. Toamna și iarna competiția se desfășoară în sală. Se aduce nisip și se amenajează terenul, iar media de spectatori pe meci este undeva la 5.000 de oameni. Nu e de mirare, atât timp cât Rusia a luat titlul european în 2009. Partea financiară nu este nici ea deloc de neglijat, fotbaliștii câștigând din contract minimum 3.000 de euro pe lună! „Nu știu… Voi negocia și voi vedea cât le voi cere… Am vorbit cu Dejan Stankovic, vedeta formației Elveției, și mi-a spus că el fără 2.500 de euro nici nu se deplasează de acasă în weekend! Joacă în campionatul italian și nu merge decât la meciuri. Iarna, se mută toți în Brazilia, acolo se joacă tot timpul anului. Dar el are un nume, o cotă, fiind elvețian are altă imagine decât mine, care sunt român. Că și aici suntem priviți, ca și în alte domenii, tot ca niște săraci”, explică Marian, un veritabil Hagi al fotbalului pe plajă.
În Israel n-a știut să negocieze
Rusia n-ar fi prima experiență într-un campionat străin pentru Măciucă. În urmă cu aproape două luni, el a fost pentru două săptămâni în Israel, dar acolo n-a găsit ce aștepta. „N-am știut cât să cer, le-am zis 300 de euro pe meci. Numai că, odată ajuns acolo, am jucat doar două partide oficiale și alte vreo șapte-opt amicale, iar pentru acestea din urmă nu eram plătit. Ce să fac, dacă nu m-a învățat nimeni și pe mine, m-am dus câine surd la vânătoare? Nu mai zic de temperaturi, că ziua erau 50 de grade la ora la care jucam, iar noaptea 40 de grade Celsius!”. Povestea a fost, din fericire, cu happy-end pentru Marian: „Noroc de faptul că n-am avut nicio înțelegere scrisă cu ei. Era doar ceva verbal, așa că după două săptămâni m-am întors acasă”.
Afară poți trăi liniștit din beach soccer, din cât se câștigă la profesioniști. Acolo e o meserie, la noi e doar un hobby. Eu sunt profesor de sport, iau șase milioane de lei vechi pe lună, din care îmi rămân doar trei, că restul se duc pe navetă Marian Măciucă, cel mai bun jucător român de fotbal pe plajă
Măciucă merită să prindă un contract de profesionist. Este numărul 1 la noi, iar antrenorul Spaniei mi-a spus chiar că îl vede în primii cinci jucători din Europa! Viorel Farcaș, antrenor secund și jucător România
13 goluri a marcat Măciucă în turneul de calificare la Cupa Mondială, desfășurat în luna iulie, cu unul mai puțin decât Stankovic (Elveția) și cu două mai puțin decât Madjer (Portugalia)
România, naționala nimănui
Cea mai mare nemulțumire a lui Măciucă este faptul că în România fotbalul pe plajă nu este popularizat pe cât ar trebui. „Am fost peste tot cu naționala. În Spania și în Portugalia, de exemplu, cu cinci kilometri înainte de arena pe care se joacă, toți stâlpii sunt plini cu afișe care anunță evenimentul sau cu poze ale vedetelor. Televiziunea este mereu prezentă, jucătorii vin la interviuri după meci, te simți efectiv fotbalist. La noi, nici vorbă de așa ceva. Norocul nostru este că avem doi oameni pasionați la culme de acest sport, Viorel Farcaș și Viorel Stoica, ei fiind cei care au pus pe roate fotbalul pe plajă în România. Dacă dispar ei, cred că dispare și fotbalul pe plajă organizat. Și federația ar trebui să intervină, să ajute cumva la popularizarea acestui sport”.
Noi – 100 de euro, ceilalți – 1.500
Diferențele în ceea ce privește primele de joc între reprezentativa României și celelalte echipe din prima grupă valorică europeană sunt uriașe. La noi, o victorie este răsplătită cu 100 de euro, iar egalul cu 50 de euro, bani care vin de la FRF. Ceilalți, exceptând poate Polonia, joacă pe prime între 1.000 și 1.500 de euro, adică și de 15 ori mai mult! Au fost turnee la care jucătorii români au trăit doar din diurna de 20 de euro. Evident, în turneele de Euroligă masa și cazarea sunt asigurate de organizatori, dar și asta pentru un anumit număr de persoane. De multe ori, pentru a nu depăși numărul de persoane pentru care este asigurată gratuitatea și pentru a nu se plăti în plus din propriul buzunar, românii merg fără medic în deplasări pentru că acesta nu prea are loc de federali!
Amarelle ia 300.000 de euro pe an
Cel mai bine plătit jucător european de beach soccer în momentul de față este spaniolul Amarelle. În sezonul regulat, el joacă în Italia, pentru AC Milan – evident, varianta pe plajă. Ibericul încasează din contract, prime, dar și din reclame publicitare – asigurate atât de clubul italian, cât și de federația spaniolă – aproximativ 300.000 de euro pe an. Cam tot pe acolo câștigă și portughezul Madjer, tot de la Milan. De altfel, campionatul italian este singurul din Vest care are statut profesionist și de aceea atrage cele mai mari nume din beach soccerul european. În România, fotbalul pe plajă are statut de amatori, jucătorii nefiind retribuiți pentru munca prestată.
Articol publicat de Ioan VIOREL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER