Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că i-a recomandat fundașului Cornel Râpă să-și modifice declarația dată Comisiei de Disciplină a LPF, deoarece jucătorul nu putea proba că a fost amenințat de Andrei Cristea.
„Am văzut că domnul Dragomir a declarat că sunt două declarații opuse ale lui Râpă. Nu este adevărat. Substratul celei de-a doua declarații este simplu: în momentul în care Liga, contrar tuturor uzanțelor, i-a solicitat un punct de vedere scris jucătorului lovit, Râpă a spus exact ceea ce s-a întâmplat, cum că înainte de a fi lovit el a fost și amenințat de către Cristea, că-i va da un cap în gură, ceea ce s-a și întâmplat. Când am aflat ceea ce a declarat, i-am sugerat să mai dea o declarație, mai scurtă, în care să nu mai amintească de amenințare, pentru că ar fi imposibil de probat”, a spus Stan.
Marius Stan a afirmat că nu și-a dorit ca gruparea gălățeană să fie implicată în „războiul” dintre Dinamo și Steaua. „În plus, am vrut să-l feresc de un eventual drum la comisie și întreaga tevatură legată de o audiere. O altă idee ar fi fost aceea de a nu interveni noi în «războiul» Steaua-Dinamo, nu este meciul nostru. Cred că Râpă a fost rațional, a gândit în spiritul lui și al nostru. Este foarte clar că de lovit a fost lovit, nu încape îndoială”, a completat Marius Stan.
Membrii Comisiei de Disciplină, care au decis, inițial, să nu-l suspende pe atacantul dinamovist Adrian Cristea după cartonașul roșu primit în meciul cu Oțelul, au revenit asupra cazului și au hotărât, joi, să-l sancționeze pe jucător cu o etapă.
Decizia inițială de a-l ierta pe Cristea, anunțată la posturile TV și de președintele LPF, Dumitru Dragomir, a fost aspru criticată, atât de oficialii Stelei, cât și de alți oameni de fotbal, care au considerat-o neregulamentară, fiind posibil ca reacțiile apărute să-i fi determinat pe membrii comisiei să o schimbe.
Însă membrii comisiei susțin că decizia nu a fost definitivă și că au reluat analizarea cazului joi, când au hotărât suspendarea fotbalistului dinamovist.
Cristea a fost elimininat de pe teren în minutul 90 al partidei Dinamo – Oțelul Galați, scor 1-2, din cadrul etapei a X-a a Ligii I. Arbitrul Cristian Balaj i-a acodat cartonașul roșu pentru o lovitură cu cotul în figură asupra fundașului Cornel Râpă, dar conducerea FC Dinamo a contestat eliminarea la Comisia de Disciplină.
Echipa Dinamo întâlnește, duminică, de la ora 20.30, pe propriul teren, formația Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a XI-a a Ligii I, iar Cristea nu va avea drept de joc.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER