Bumbescu și Cămătaru, doi foști mari rivali în marele derby, consideră că partidele din ziua de azi dintre cele două formații nu mai au încrâncenarea cu care se disputau jocurile dintre cele două echipe înainte de anii 90. Unul dintre cei mai mari atacanți ai României, Rodion Cămătaru, fost component al Universității Craiova, dar și al echipei Dinamo din perioada mandatului lui Mircea Lucescu, își amintește cu plăcere duelurile pe care le-a avut în decursul anilor cu Adrian Bumbescu.
„Cami”: „Ieșeam numai cu vânătăi”
„Mamă, ce scântei ieșeau între noi când jucam contra Stelei! Nu cred că mai are rost să vă spun ce se întâmpla când mă întâlneam pe teren cu Bumbescu. Ce vânătăi și ce coate! Doar noi știm ce a fost! Pot afirma cu tărie că a fost unul dintre cei mai puternici adversari pe care i-am întâlnit vreodată. Mai trecea balonul de el, dar omul niciodată”, și-a început Cămataru discursul. În continuare, fostul internațional ne-a spus că, deși este convins că un astfel de duel nu mai are acum cum să se repete, mizează totuși pe Dinamo. „Din păcate, în ziua de azi, Dinamo și Steaua nu mai au în componență un Cămătaru sau un Bumbescu, o spun cu regret. Niciuna dintre echipe nu mai are jucători pe al căror chip să se observe răutatea pozitivă. Chiar și în aceste condiții, eu mizez tot pe Dinamo, deoarece mă bazez pe ambiția «câinilor». Nu au cum să facă la rând atâtea rezultate proaste, mai ales că acum se joacă eternul derby”, a încheiat Cămătaru.
„Bumbi”: „Gardoș seamănă cu mine”
La rândul său, Adrian Bumbescu și-a amintit și el cu plăcere disputele cu Dinamo și Cămătaru. „Cami are dreptate. În ziua de azi nu prea mai sunt jucători de tipul nostru. Poate Gardoș aduce cu mine, dar trebuie să mai câștige în forță și să-și îmbunătățească un pic detenta”, a început Bumbescu. În continuare, cel poreclit pe timpuri de coechipieri „Colonelu'” l-a caracterizat pe Cămătaru. „A fost unul dintre cei mai puternici adversari ai mei. Pe lângă faptul că era foarte înalt, avea și viteză bună, dar și tehnică. Îmi aduc aminte că duelurile noastre datează încă de când jucam amândoi la Craiova. Doar noi doi știm cât ne contram la antrenamente. Vizavi de meciul Dinamo – Steaua, pot spune că principalul punct forte al roș-albaștrilor este acum chiar Marius Lăcătuș. Sunt sigur că Marius o să știe să-și motiveze la maximum jucătorii, iar Steaua o să câștige în «Ștefan cel Mare»”, a încheiat Bumbescu.
Bumbescu, amintiri plăcute și de la Dinamo
Din 1980 până în 1982, Adrian Bumbescu a evoluat și la Dinamo. A fost împrumutat forțat la FC Olt Scornicești, în locul lui venind Sandu Nicolae, care a mai jucat câțiva ani, în timp ce „Bumbi” a mai performat timp de zece ani. „Să știți că aveam echipă extraordinară la Dinamo în perioada mea. Păi, am bătut-o pe Inter Milano în 1981 cu 3-2, chiar dacă italienii erau extraordinari și atunci”, și-a amintit Bumbescu.
„Ce coate îmi dădeam cu Cămătaru… Mă ținea de tricou și mă trăgea exact când prelua”, Adrian Bumbescu, antrenor Steaua II.
„În derby-urile cu Dinamo aveam prime de câte 2.000 de lei. Adică un salariu. Era mai convenabil când băteai la ei, că acasă nu erau cine știe ce bani”, Adrian Bumbescu, antrenor Steaua II.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER