Aflat la debut pe banca Pandurilor, Petre Grigoraș nu a avut parte de o primire așa cum și-ar fi dorit. Doar 700 de gorjeni au înfruntat ploaia pentru a vedea primul meci al Pandurilor din „era Grigoraș”.
Cu doar două nume noi în primul 11, Maksumic și Vranjkovic, ambii la debut pentru gorjeni, și cu un nou sistem, „Grig” nu a reușit să schimbe prea mult jocul Pandurilor. Aceeași lipsă de idei, aceeași ineficiență exasperantă în atac. Deși oaspeții s-au lăsat dominați, fiind mai mult decât mulțumiți cu un egal, Pandurii nu au părut capabili să se apropie organizat de poarta lui Niculescu. Prin urmare, singurele șanse de gol ale gorjenilor au venit după șuturile de la distanță ale lui Băcilă, Voiculeț sau Vranjkovic.
Jocul încâlcit și prictisitor a continuat și după pauză, asta până când Băcilă a avut un moment de geniu. Mijlocașul a pătruns pe partea dreaptă și a centrat cu exteriorul perfect pentru Ilie Iordache, care a îndeplinit o simplă formalitate.
Puțin, dar suficient pentru ca Grigoraș să înceapă cu dreptul. Cu încă trei puncte în „buzunar”, Grig are acum și liniștea de care are nevoie pentru a încerca să îndrepte situația de la Tg. Jiu.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER