Arbitrul englez Martin Atkinson va conduce la centru meciul Bayern Munchen – CFR Cluj, care va avea loc, marți, 19 octombrie, de la ora 21.45, în etapa a treia a grupei E a Ligii Campionilor, informează uefa.com.
Atkinson va fi ajutat la cele două linii de asistenții Michael Mullarkey și Peter Kirkup. Rezervă va fi Stuart Attwell.
Asistenți suplimentari au fost desemnați Andre Marriner și Lee Mason.
Meciul Bayern – CFR Cluj se va disputa marți, 19 octombrie, de la ora 21.45, la München. Cele două echipe se vor întâlni din nou, în data de 3 noiembrie, la Cluj-Napoca.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER