UPDATE 20:30: Interdicția de doi ani de a intra pe stadioane a unuia dintre liderii galeriei dinamoviste, Elias Bucurică, reținut în urma incidentelor dinaintea meciului cu Steaua, a fost prelungită cu încă un an, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.
„Patru fani dinamoviști au fost reținuți înaintea meciului cu Steaua, iar unuia dintre ei, Elias Bucurică, care avea interdicție doi ani pe stadioane, i s-a prelungit această interdicție cu încă un an”, a declarat Militaru.
Tot în cursul zilei de duminică, Militaru afirmase că Elias Bucurică a fost reținut, duminică, de Jandarmerie, în urma unei altercații care a avut loc pe strada Barbu Văcărescu. „Elias Bucurică avea interdicție de a intra pe stadion, dar a fost reținut pentru incidentul petrecut în afara arenei”, afirmase Militaru.
Suporterii dinamoviști s-au încins și la propriu și la figurat pentru meciul cu Steaua. Elias Bucurică și Dan Blondu’, doi dintre cei mai cunoscuți lideri ai galeriei dinamoviste, s-au luat la bătaie. Nu se cunoaște încă motivul pentru care „câinii” s-au luat la bătaie între ei, însă Elias a fost urcat în duba jandarmilor și condus la secție pentru a fi anchetat. Informația este confirmată de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei
„Unul dintre liderii care este interzis pe stadion a provocat un incident în zona Barbu Văcărescu și a fost arestat. Avea interdicția era pe doi ani”, Marius Militaru, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române
Incidentele vin după ce un suporter stelist a fost bătut crunt de un grup de dinamoviști într-un restaurant de lângă stadionul Dinamo și după ce autocarul Stelei a fost atacat cu pietre, două geamuri fiind sparte. Un alt incident a fost înregistrat pe linia autobuzului 153. Conform MEDIAFAX, geamurile unui vehicul de transport în comun au fost sparte, după ce mai mulți suporteri dinamoviști s-au îmbrâncit între ei.
Șoferul autobuzului i-a dus direct la secția 13 de Poliție, unde 15 suporteri sunt anchetați pentru incidentele de pe linia RATB. Doi dintre aceștia s-au ales cu dosare penale pentru distrugere, ceilalți primind amenzi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER