Zlatan Ibrahimovici nu uită să-l înțepe pe Pep Guardiola de câte ori are ocazia. Plecat de la Barcelona la insistențele antrenorului, Ibra revine în Spania cu ocazia meciului pe care Milan îl va disputa pe Santiago Bernabeu contra celor de la Real Madrid.
Mai mult, suedezul spune că Pep Guardiola este un „nimic”. În schimb, despre antrenorul adversarei de marți din Liga Campionilor, Ibra are numai cuvinte de laudă. Mourinho și Ibrahimovici au colaborat la Inter, cu ocazia primului titlu câștigat de portughez la Milano.
„Guardiola vrea să pară perfect în public. Și Tiger Woods a dorit același lucru…Dar de fapt e un nimeni. Mourinho este un învingător. Mereu m-a motivat. Jurnaliștilor le e frică să se confrunte cu el pentru că e bine pregătit și inteligent. Mou vine, câștigă și spune „mulțumesc” „, a declarat Ibra într-un interviu acordat Gazzettei dello Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER