Lui Dorin Goga, cândva fotbalist, actualmente stafie a propriului talent, i se spune „Poetul”. De ce? Fiindcă are același nume cu scriitorul-politician pe care manualele școlare l-au asfixiat prin formula „poetul pătimirii noastre”. Între Dorin Goga și Octavian Goga nu există, firește, altă punte decât numele comun. Pe acest criteriu, și defunctul fotbalist Nelu Stănescu, zis „Babadag”, de la Dinamo ar fi putut fi poreclit la rândul lui „Poetul”, fiindcă îl chema la fel ca pe Nichita. Cei care l-au prins jucând își aduc aminte că râvna lui furioasă, colorată de anumite excese ortopedice, avea prea puține îndrituiri poetice, dar asta nu contează. În țara etichetelor false și a identităților prefăcute, putem spune oricum oricui.
Un supranume liric ar trebui totuși să premieze o înzestrare aparte, o sensibilitate exacerbată, o inspirație fără zăgaz și corset. Există vreun motiv ca lui Dorin Goga să-i fie păstrată o poreclă de care nu e vrednic? Mai degrabă nu. Prezumția de valoare nu ajunge dacă vrei să fii aplaudat de palme adevărate și recompensat cu bani palpabili. Altfel, ajungem ca în povestea în care drumețului i se dă de mâncare aroma unei fripturi, iar el o plătește cu zornăitul unui galben. E prea mult iluzionism aici, iar ceea ce merge în literatură indispune în fotbal. Dorin Goga ar trebui să priceapă că nu poate fi girat de golurile din trecut pentru golul din prezent. Mai e nevoie de ceva. Unii numesc acel ceva angajament. Alții flutură stindardul onoarei. În fine, cei mai puțin deprinși cu politețurile îi spun pur și simplu obraz.
Prins rău de tot în mrejele suficienței, Dorin Goga își folosește porecla pe post de alibi. Ce vreți, starea poetului e apatia, pare el să spună, ușor plictisit. Nu-i deloc așa, iar pentru un poet, fie el de conjunctură, Dorin Goga își cunoaște destul de prost breasla. Poezia nu înseamnă doar gând prins în cristalul vorbei, ci și răzvrătire, elan romantic, poftă de-a te lua la trântă cu lumea sau chiar eroism militar. Lordul Byron, fost atacant în Poetry Premier League, a luptat la Misolonghi, iar Keats, autorul versului „Eternă bucurie-i frumusețea”, a murit la douăzeci și șase de ani. Lui Dorin Goga nu i se cere nici să asedieze fortărețe, nici să capete paloarea bolnavilor din cărți. Singura pretenție a celor care încă îl privesc e recuperarea stimei de sine, pentru ca publicul să aibă motive pentru o nouă găselniță identitară (de pildă, un Goguain derivat din Higuain). Altfel, o fi plezirismul atrăgător, dar în ziua de azi nu-l stipendiază nimeni. În plus, un atacant fără goluri e la fel de nefolositor ca un poet fără versuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER