Tehnicianul Emeric Ienei a declarat că nu i-a plăcut Steaua din prima repriză a meciului cu Pandurii Târgu Jiu. Câștigătorul Cupei Campionilor Europeni din 1986 a precizat că după pauză a remarcat agresivitatea echipei conduse de Marius Lăcătuș. În altă ordine de idei, Ienei consideră că la Steaua există o concurență foarte mare, atât pe postul de mijlocaș dreapta, cât și-n atac.
„Pandurii au avut un plus de tehnicitate, culmea, față de Steaua. Mi-a plăcut agresivitatea Stelei.În echipa lui Pițurcă au fost jucători mai puțin solizi, dar mai tehnici. Sunt sigur că Marius o să facă o mixtură dintre jucătorii veniți de la Urziceni și cei aduși de Pițurcă. Nu mi-a plăcut Brandan ieri, eu aștept mai mult de la ieri.
Pare să aibă câteva kilograme în plus. Și pe banda dreaptă este o concurență foarte mare, între Szekely și Nicoliță. La fel și-n atac, cu Bilașco și Kapetanos. Mi-a părut rău de Gardoș că nu a jucat. Galamaz are o mare experiență, este puțin mai lent. Ricardo mai are mult mult până să ajungă la nivelul lui Tudorel Stoica sau Boloni”, a spus Emeric Ienei la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER