După egalul obținut pe terenul celor de la Fenerbahce, Gică Hagi înregistrează o altă performanță notabilă la Galatasaray.
Potrivit presei turce, „Regele” a reușit să-l convingă pe Arda Turan să semneze prelungirea contractului cu gruparea turcă. Turan, în vârstă de 23 de ani, este un fotbalist promovat de Hagi în primul său mandat la Galata, astfel că discuția tehnicianului român cu Turan s-a purtat la un alt nivel.
Arda Turan a semnat un contract valabil până în 2012, iar mijlocașul s-a ales și cu o mărire consistentă a remunerației, acesta urmând a primi 3.2 milioane de euro pe sezon.
Arda Turan a debutat la Galatasaray în 2004, la vârsta de 16 ani, în primul mandat al „Regelui” la gruparea turcă, acumulând până în prezent 177 de meciuri și a izbutit să marcheze 41 de goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER