Comisia de Disciplină a Ligii italiene a respins astăzi apelul făcut de conducerea lui Juventus privind suspendarea de două etape primită de Miloș Krasic pentru simularea din meciul cu Bologna.
Decizia i-a dezamăgit pe torinezi, care au încercat să le explice membrilor comisiei într-un mod care a stârnit zâmbete, că gestul jucătorului a fost unul involuntar, prezentând prin intermediul unor fotograme „demonstrația faptului că a existat o contracție a piciorului stâng, care infirmă teoria simulării” :).
Astfel, Miloș Krasici va absenta pentru Juventus în următoarele două partide, cu Milan și Cesena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER