Ioan Becali nu crede că scandalul în care a fost implicat Mircea Sandu are un fundament real, ci consideră că acest subiect a fost inventat de funcționarul cipriot pentru a încerca să se răzbune.
„Nu cred în așa ceva. Aceste sume nu se pot da așa, sunt sume imense. Astea trebuie transferate în conturi secrete. Cred că este doar o simplă răzbunare a acelui funcționar cipriot”, a declarat Ioan Becali la gsptv.
Becali a precizat că nu este interesat de finalitatea scandalului lui Mutu, ci de modul în care va evolua atacantul român în meciul cu Catania, primul al „Briliantului” de după scandalul „sibutramina”.
Radu Ștefan a primit o prelungire a contractului pe cinci sezoane și este o înțelegere extrem de avantajoasă pentru fundașul român a lăsat să se înțeleagă Becali.
„Pe mine nu mă interesează cum se va termina cazul lui Mutu. Ce mă interesează este ca Mutu să fie concentrat pentru meciul cu Catania, este cel mai important moment al anului pentru el. Mutu trebuie să înțeleagă că e ultimul scandal mare în care are voie să mai fie implicat. Lazio a propus lui Radu Ștefan o prelungire a contractului pe încă cinci ani. Este un contract cu șapte zerouri, un contract de fotbalist important care trebuie analizat serios”, a afirmat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER