După 37-24 cu Macedonia, România a învins astăzi și Polonia, scor 32-24 în cel de-al doilea meci din cadrul „Trofeului Carpați” la handbal feminin.
Încurajată de cei 1600 de spectatori prezenți în Sala Polivalentă din Drobeta – Turnu Severin, Melinda Geiger a fost principala marcatoare a României, cu șapte goluri, urmată de Valentina Ardean-Elisei (4), Florina Chintoan (4), Cristina Neagu (3), Ionela Stanca (3), Iulia Curea (2), Adina Fiera (2), Ada Moldovan (2), Roxana Han (2), Magdalena Paraschiv (1), Adriana Țăcălie (1) și Mihaela Tivadar (1). De la Polonia s-a remarcat Iwona Niedzwiedz, cu 8 goluri.
„Încercăm să folosim cele trei meciuri pentru a ne suda cât mai bine. Cu Polonia a fost un joc bun de pregătire, care sper să ne ajute pentru viitor. Fetele mai au mâine un meci, după care se vor întoarce la echipele de club. Sper să nu se accidenteze. Dacă vom trage și după meciul cu Ucraina aceleași concluzii, ne putem declara mulțumi. Am întâlnit un public cald la Severin”, a spus selecționerul Radu Voina la conferința de presă.
În primul meci al zilei, Ucraina a învins Macedonia, scor 34-28, după care FRH a organizat o festivitate de premiere pentru fostele glorii ale handbalului românesc.
Au fost aplaudate Gabriela Manea Antoneanu (148-175), Viorica Ionică (237-1, portar), Angela Anton (115 selecții – 213 goluri), Alina Dobrin (154-418), Cristina Dogaru (115-0, portar), Marilena Doiciu (237-513), Doina Furcoi (117-201), Niculina Iordache (139-253), Doina Copocz (124-1, portar), Laura Lupșor (110-150), Narcisa Lecușanu (116-302), Simona Manea Caba (171-250), Rodica Marian (147-276), Magda Mikloș (198-396), Valeria Motogna Beșe (144-185), Nadina Nedelcu (101-104), Cristina Petrovici (110-187), Constanța Pițigoi (151-109), Maria Torok (226-626), Edith Matei (176-398), Simona Gogârlă (93-455), Elena Frâncu (27/11) și Mariana Târcă (335 – 2043). Au lipsit: Marina Bosi Igorov (168-253), Irene Oancea (107-45), Florica Ivan (131-235), Rozalia Șoș (188-578), Mihaela Apostol (118-123), Lidia Drăgănescu (206-658), Marinela Pătru (112-230), Elena Ciobotaru (119-265), Mihaela Bobocea Ciora (100-163), Roxana Gheorghiu (104-370), Rodica Grigoraș (108-165), Sorina Lefter (118-327), , Estera Matefi (131-426), Carmen Moldovan (183-6, portar), Eva Mozsi (197-377), Elisabeta Roșu (174-5, portar), Lidia Stan (114-0, portar), Zoranca Ștefanovici (121-127), Valentina Cozma (322-980)
Mâine, în ultima zi a „Trofeului Carpați”, se vor juca meciurile Macedonia-Polonia (10.30) și România-Ucraina (12.30).
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER