Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, luni, după victoria obținută la Urziceni, scor 2-1, că formația sa a dominat partida, iar pentru Unirea era greu să reziste până la final.
„A fost un joc la discreția noastră. După ce le-am făcut cadou golul, meciul a devenit mai greu. Am dominat jocul și era greu pentru Unirea să reziste 90 de minute. Ne gândim la meciul cu Oțelul, de vineri. Va fi foarte greu, dar, spre norocul nostru, vom avea publicul de partea noastră. Avem puține zile la dispoziție pentru ca jucătorii să-și revină din punct de vedere fizic și psihic”, a spus Neagoe.
Formația Universitatea Craiova a învins, luni, în deplasare, echipa Unirea Urziceni, scor 2-1 (0-1), în penultimul meci din etapa a XIII-a a Ligii I.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER