Tehnicianul FC Brașov, Daniel Isăilă, a declarat că speră ca echipa sa să depășească cu bine seria de meciuri care urmează, în campionat cu Astra și cu Sportul, și cu FC Timișoara în Cupa României. Primul meci este cel de la Astra, de sâmbătă. „Se vor întâlni două echipe care au același număr de rezultate de egalitate, două formații care sunt în foame de puncte și care nu-și mai pot permite pași greșiți. Suntem într-o situație dificilă, dar nu este una disperată pentru că ne aflăm la doar 3 puncte de locul 8. Pentru noi urmează o serie de câteva meciuri foarte importante în campionat, cu echipe așa-zis mici plus partida din Cupă. Sper să trecem cu bine de aceste jocuri, pe care le vom aborda pe fiecare la victorie. Un succes sâmbătă, cu Astra, ne-ar da un moral foarte bun”, a spus Daniel Isăilă.
„Isă” a mai adăugat că „pe de-o parte mă îngrijorează această lipsă de victorii în campionat, dar, pe de altă parte, evoluția echipei a fost una bună și am reușit să luăm puncte, chiar dacă nu am câștigat, în fața unor adversari dificili, incomozi. Sunt sigur că vor veni și victoriile”.
Antrenorul „stegarilor” nu se poate baza la Ploiești pe Oros, suspendat. De asemenea, Bădoi are probleme medicale și este incert.
Articol publicat de Bogdan POPESCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER