Atacantul dinamovist Liviu Ganea consideră că o victorie a echipei sale în partida cu CFR Cluj ar apropia-o de titlu de campioană dar nu consideră că este un meci decisiv pentru câștigarea actualei ediții a Ligii I.
„CFR Cluj chiar dacă a luat patru goluri de la Bayern a jucat foarte bine în unele momente. Nu e acceptabil să primești patru goluri, dar și ei au avut momente destul de bune. Cred că și cu noi pot face un meci destul de bun. Pe noi ne interesează trei puncte mai puțin spectacolul. Nu e un motiv de bucurie să faci spectacol. O victorie a noastră ne-ar aduce pe noi mai aproape de titlu și pe ei i-ar îndepărta dar nu e un meci decisiv”, a spus Ganea într-o conferință de presă.
Fundașul Cosmin Moți nu își dorește ca Dinamo să devină campioană de toamnă, preferând să ocupe primul loc în clasament la finalul campionatului: „Vom încerca să câștigăm deși e un meci de 1, X, 2. Noi sperăm să reușim acest lucru. Noi sperăm să înscriem un gol mai mult decât adversarul. Nu știu ce importanță are titul de campioană de iarnă, am prefera să fim pe locul doi sau trei și să câștigăm în vară. Sunt mai multe echipe foarte bune în campionat și va fi o luptă strânsă până la final, ca și anul trecut”.
Partida CFR Cluj-Dinamo, dini cadrul etapei a XIV-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER