CS Pandurii Tg. Jiu a efectuat astăzi primul antrenament pe Stadionul „Municipal” din Drobeta – Turnu Severin. La finalul ședinței de pregătire, antrenorul Petre Grigoraș s-a arătat încântat de calitatea gazonului, dar și de condițiile pe care le oferă arena de 20.000 de locuri.
„Terenul arată impecabil, față de ceea ce era la Târgu Jiu. Sper să și putem evolua la capacitate maximă, să facem un joc la fel de bun ca în partida cu Rapid, dar să și câștigăm. Târgu Mureș joacă bine în deplasare, dar mizez pe forța grupului”, a spus Grigoraș. Antrenorul echipei gorjene a precizat că are nevoie și de suportul publicului severinean, pe care îl așteaptă în număr cât mai mare la stadion: „Așa cum severinenii au susținut Universitatea Craiova în perioada în care a jucat aici, sunt convins că vor încuraja și Pandurii, fiindcă este tot o echipă a Olteniei, chiar dacă nu e la fel de iubită ca cea din Craiova. Noi îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion și sunt convins că vom fi primiți cu simpatie. Sperăm să ne simțim ca acasă, iar rezultatele să fie cele așteptate de atât de noi, cât și de public”.
Tot astăzi, președintele executiv Eugen Pîrvulescu a susținut prima conferință de presă la malul Dunării. „Suntem foarte mulțumiți de ceea ce am găsit la Severin. O bază excelentă. Doar la CFR Cluj am mai văzut ceva asemănător. Noi venim după partida din Giulești, în care am reușit să obținem primul punct din deplasare și avem nevoie de victorie cu Târgu Mureș. Avem nevoie și de susținerea publicului. Sper să nu mai avem parte de greșeli de arbitraj, așa cum s-a întâmplat în meciul cu Rapid. Am fost arbitru de Liga I, timp de șapte ani, dar nu am înțeles ceea ce s-a întâmplat. Oricum, eu nu cred că s-a greșit intenționat, dar au fost unele greșeli inadmisibile. Sper ca terenul din Severin să ne poarte noroc”, a spus oficialul gorjean.
În 2005, terenul din Severin a purtat noroc echipei Pandurii Tg. Jiu, care a sărbătorit promovarea în premieră pe prima scenă fotbalistică chiar pe Stadionul „Municipal”, în urma victoriei din ultima etapă a sezonului respectiv, cu CS Building Vânju Mare, scor 3-1.
Pentru meciul de mâine, organizatorii au pus în vânzare bilete. La peluze, tribuna I și II, un tichet poate fi achiziționat cu 5 lei, iar la tribuna 0 costă 15 lei. Accesul va fi gratuit pentru copii și femei.
Înaintea partidei CS Pandurii Tg. Jiu – FCM Tg. Mureș se va ține un moment de reculegere în memoria poetului Adrian Păunescu.
Text și foto de Mircea OGLINDOIU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER