Bătaie mare pe atacantul lui CFR Cluj, Lacina Traore. Vârful ivorian a atras atenția mai multor cluburi importante din Europa în urma evoluțiilor sale din Liga Campionilor, care ar fi dispuse să liciteze pentru el în mercato-ul din iarnă, cu începere de la 6 milioane de euro, suma minimă cerută de șefii clujeni.
Una dintre formațiile interesate de Traore este chiar Bayern Munchen, adversara CFR-ului din grupele Ligii, șefii formației bavareze purtând deja discuții în acest sens cu președintele Iuliu Mureșan după meciul direct disputat miercurea trecută.
În plus, conform site-ului sport.co.uk, Liverpool ar fi și ea interesată de Traore, iar Sportevai.it anunță că și Napoli va căuta din iarnă să îl aducă pe Stadio San Paolo pe atacantul african în vârstă de 21 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER