Dacă tot se ocupă de energia planetei, Iberdrola vrea acum să se amestece și în energiile fotbaliștilor. Iberdrola este sponsorul naționalei de fotbal a Spaniei, calitate în care a născut prin cezariană cerebrală ideea unei noi competiții. Dacă FIFA va binecuvânta propunerea, din 2013 încoace calendarul fotbalistic al lumii va cuprinde și Turneul celor opt campioane, care, potrivit inițiatorilor, va vernisa Cupa Mondială 2014 din Brazilia. (Prin anii 1980 a existat un mutant asemănător, pe numele lui Mundialito). Ce denotă o asemenea sugestie? Aparent, interes și preocupare pentru ca religia fotbalului să ajungă până la ultimul trib pitit în tufișuri. În realitate, o enormă desconsiderare față de fotbaliști. Calendarul e deja ultrastufos. Pe lângă turneele clasice (Jocuri Olimpice, Campionat European, Campionat Mondial), FIFA a impus câteva fantezii pe cât de lucrative pentru sine, pe atât de obositoare pentru jucători: Cupa Confederațiilor, Campionatul Mondial al Cluburilor etc. Numai că excesul de fotbal dăunează aidoma excesului de cartofi prăjiți. Nu poți juca fotbal în permanență, fiindcă asta înseamnă, paradoxal, că nu mai joci deloc. Instinctul de conservare îți dictează la un moment dat că nu e cazul să pui osul și că trebuie să te menajezi.
Dacă va primi propunerea companiei Iberdrola, FIFA va opta pentru cantitate și marketing în dauna calității. Fabrica de sloganuri corecte politic a lui Joseph Blatter va mai produce două-trei ziceri fățarnice, bune de citit la microfon înaintea meciurilor. Pe lângă asta, nu e clar ce se va întâmpla dacă în 2014 Cupa Mondială va fi câștigată de altcineva decât cele opt campioane existente deja (să zicem, de dragul discuției, Olanda, Portugalia, Rusia, Coasta de Fildeș sau SUA). Regulamentul va trebui schimbat, ca de altfel și sistemul de disputare a meciurilor. Ediția din 2017 ar putea avea nouă participante, iar cea din 2021, zece. Turneele vor prefața marile competiții la fel ca până acum: cu o crasă lipsă de interes din partea vedetelor și cu discursuri tot mai sulfuroase dinspre lojele FIFA.
Nu trebuie să debordezi de imaginație ca să propui și alte forme de îmbolnăvire a fotbalului în schimbul unor munți de bani. Bunăoară, de ce n-ar organiza FIFA un turneu final al echipelor care au avut căpitani de echipă pistruiați? Sau al formațiilor care au jucat în optimi echipate în verde? Sau al formațiilor ai căror portari și-au făcut tatuaje pe antebrațul drept? Sau al echipelor cu fundași centrali care au scăpat de scarlatină în copilărie? Totul e posibil. Fotbalul înseamnă meciuri, sponsori și bani. Mulți, mulți bani. De acord, cu condiția să știm care e prețul banilor. Cât costă costurile. Și ce așteptăm apoi de la fotbaliștii adevărați. Mai putem să ne plângem că sar coarda, nu se implică și mimează? Nu prea. Inter Milano trebuie oricum să joace o mulțime de meciuri serioase în Europa. Avea nevoie de orice, numai de Campionatul Mondial al Cluburilor nu. Dar FIFA știe mai bine, așa că luna viitoare Inter se va deplasa în Emiratele Arabe Unite, studiind în timpul zborului nu doar meniul la bord, ci și lista adversarilor posibili: Al-Wahda, Pachuca, Zobahan sau Seongnam Ilhwa Chunma, Hekari United, Tout-Puissant Mazembé sau Espérance Tunis. Călăuzit în luptă de Joseph Blatter, fotbalul se îndreaptă spre o nouă victorie à la Pyrrhus. Pregătiți-i scutul!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER