Giuleștiul e un stadion prea mic, de fapt prea bătrân și prea depășit pentru astfel de meciuri. Constanți în dragostea lor pentru Rapid, fanii se înghesuie pe locurile pe care comisiile de licențiere închid ochii să le aprobe. Bătrâna peluză dinspre teatru rămâne dezolant de goală, locurile de la masa presei sunt ocupate de fani, nu există prize, wireless sau alte condiții ținând doar de Star Treck.
Te simți ca în „Vizitatorii”, întors în epoca de piatră și gradene a fotbalului… Compensează numai fanaticii veniți să își prăvălească decibelii peste adversari. De altfel, numai prin ei mai există ideea de Rapid. Lamentându-se permanent de lipsa banilor și găsind mereu vinovați în altă parte, Copos asistă nepăsător cum se dărâmă stadionul, dar urlă că ar vrea să salveze Planeta de la înec. Imaginile alăturate stau mărturie pentru tot ce nu se face în Giulești. Fanii și echipa sunt la ani-lumină înaintea investițiilor care nu se fac. „Nu l-au uitat pe Păunescu”
Penibil și momentul sosirii delegației roș-albastre, cu stewarzii ridicând spectatorii fără bilet la oficială pentru a le face loc lui Duckadam, Narcis Răducan, Argăseală și ceilalți. Singurii steliști dintr-un stadion în care fanii din Ghencea au refuzat să facă deplasarea pentru că au primit prea puține bilete. Becali spusese că nu vine, pentru că Rapid are „o casă prea urâtă”. Și are dreptate…
Rămași singuri acasă, fanii vișiniilor au creat o atmosferă incendiară de sunet și lumină. Cu o coregrafie înfățișând un vultur atacând o oaie. „Anul ăsta sunteți prea mici!”. Nu a fost uitat nici Adrian Păunescu. S-a ținut un moment de reculegere, a fost aplaudat și i s-au intonat versurile imnului din Giulești: „Acum spre altă lume când porțile ți se deschid / Rămâne pe vecie un imn pentru Rapid”.
„Vom micșora și noi spațiul rezervat oaspeților la peluza a II-a atunci când vor veni ei în retur” Gheorghe Mustață, lider Peluza Nord Steaua
„Mustață să tacă din gură, că trebuia să se ducă la meci! Vă garantez eu că, în retur, niciun cra-cra-cra nu va intra în Ghencea!” Gigi Becali, patron Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER