Pentru că a fost trecut și aseară pe linie moartă de către Lăcătuș, Răduț nu mai e dispus să continue cu Steaua și la primăvară. Speranțele mijlocașului se leagă de un transfer la Craiova.
Mihai Răduț a fost anunțat în ziua meciului cu Rapid că nu va face parte din lotul pe care Lăcătuș l-a oprit pentru derby. Deja jucătorul s-a obișnuit să fie lăsat pe dinafară și, din această cauză, speră ca din iarnă să-și găsească un alt angajament dacă Steaua nu mizează pe el. Tânărul fotbalist e destul de afectat că nu i se acordă șanse și că, atunci când apelează la el, antrenorul o face doar pentru câteva minute în finalul jocurilor. „Răduț joacă precum boxerii”
Lăcătuș mizează pe jucători cu experiență deoarece are drept obiectiv câștigarea titlului. Singurii tehnicieni din ultimii ani ai Stelei care au mizat pe tineri au fost Hagi, Bergodi și Pițurcă. Ultimul a fost și cel care l-a adus pe Răduț în Ghencea.
„Mihai a venit la Steaua cu inima deschisă. De aici, el a prins și echipa națională a României, iar Răzvan Lucescu a avut mare încredere în el. Din păcate, în ultimul timp, văd că Mihai joacă precum boxerii, câte cinci minute pe meci. Asta în cel mai fericit caz. A ajuns să stea mai mult prin tribune. S-a văzut și la meciul cu Gloria Bistrița”, ne-a spus un apropiat al jucătorului stelist.
Oltenii vor să cumpere procentele de la Benone Lazăr
În aceste condiții, după ultimele informații, din iarnă Victor Pițurcă îl va transfera pe Răduț la Craiova. „Am văzut că se scrie că Răduț vine la Universitatea Craiova. Momentan nu este nimic oficial. Vom vedea din iarnă”, a comentat fostul selecționer al României. Dacă Gigi Becali nu va dori să vândă jucătorul la Universitatea, oltenii intenționează să cumpere restul de procente, care ar fi, se pare, de 50%, pe care le deține Benone Lazăr, fostul patron al echipei Internațional Curtea de Argeș.
„Răduț o să-l întreacă pe Xavi! O să ajungă mare jucător, nu vedeți cum ghidonează mingea?”, Gigi Becali, după ce l-a luat pe Răduț.
8 partide a jucat Răduț titular la Steaua în campionat, deși echipa a disputat deja 14 etape
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER