Cornel Râpă (foto, în săritură) e ultimul produs de export al fotbalului românesc. Evoluțiile excelente din ultima vreme de la Oțelul și de la naționala de tineret l-au adus pe fotbalistul de 20 de ani în atenția unor cluburi importante din Europa. Gălățenii cer 800.000 de euro pe el.
Cariera fundașului dreapta a înregistrat un upgrade serios în acest an. Jucător de bază al liderului din Liga I și titular incontestabil în echipa tricolorilor mici, Râpă a intrat treptat în vizorul echipelor din Vest. Ultimul pas, convocarea la echipa mare pentru amicalul de lux cu Italia, i-ar putea aduce fundașului dreapta un transfer afară.
La Klagenfurt, locul de disputare a partidei România – Italia, Cornel Râpă va fi monitorizat de Napoli și Auxerre, două dintre formațiile interesate de fotbalistul pe care Oțelul l-a cotat la 800.000 de euro. Cornel nu va fi titular cu Italia, postul de fundaș dreapta fiind acontat de Săpunaru, însă are toate șansele să intre în partea a doua a jocului, în funcție de evoluția scorului.
Ofertă de 400.000 de euro
Nu doar echipele din străinătate au pus ochii pe fundașul dreapta de la Galați, ci și granzii din Liga I. Pe adresa Oțelului a sosit recent o ofertă de 400.000 de euro, dar această sumă a fost considerată prea mică de șefii liderului. Cu toate acestea, Râpă nu este indispensabil pentru gălățeni. „Pe postul său joacă un alt fotbalist tânăr și foarte valoros, Marian Cârjă”, a explicat o persoană din anturajul echipei. Cârjă a fost împrumutat la începutul acestui sezon la Petrolul, în Liga a II-a.
55 de meciuri are, până acum, în Liga I fundașul dreapta de la Oțelul Galați
Râpă e un jucător în care fotbalul românesc trebuie să-și pună toată încrederea! E un profesionist desăvârșit și, din păcate, nouă ne lipsesc astfel de fotbaliști Emil Săndoi, antrenor România U 21
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER