Eliminarea din Cupă a încins serios spiritele în rândul clujenilor, iar Cîrțu a răbufnit la final. La câteva secunde după ultimul fluier, brigada de arbitri s-a grăbit să părăsească terenul. În acel moment, Sorin Cîrțu a făcut un sprint de câțiva zeci de metri până în gura tunelului de intrare la vestiare, unde abia intraseră arbitri. Trei oameni de ordine au sărit să-l potolească pe Cîrțu, care se îndrepta nervos spre Balaj. „Băi, de ce ieși înaintea echipelor? Ți-e rușine?”, l-a întrebat Cîrțu pe central printre câteva înjurături. „I-am spus să stea în teren până ies echipele, dar probabil că nu putea să suporte fluierăturile. Dacă se băteau jucătorii pe teren, el ce făcea?”, a fost explicația lui Cîrțu.
Președintele CFR-ului a comentat meciul de ieri, precum si comportamentul lui Sorin Cîrțu.
„Nu pot să spun că a fost un arbitraj cu premeditarea, dar a fost un arbitraj care ne-a dezavantajat clar. Am ratat foarte mult, au fost multe ocazii. Cîrtu are un temperament vulcanic. Până acum l-am ținut foarte bine sub control. E un antrenor bun și cu mare experiență.
Există echipe care 7-8 lovituri de la 11, altora li s-au refuzat 3-4. Se face diferență și din fluier, din păcate. Este greu să ajungem Oțelul, dar nu imposibil. Mai sunt foarte multe etape”, a spus Iuliu Mureșan la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER