Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat, vineri, după remiza cu Victoria Brănești, scor 1-1, că era firesc să vină un astfel de moment pentru echipa gălățeană, liderul Ligii I.
„E clar, nu a fost ziua noastră, era firesc să vină și un astfel de moment. Am anticipat acest lucru și am ținut să le spun jucătorilor înainte de meci că vor întâlni o echipă care joacă. Brăneștiul s-a închis bine și cred că și pentru ei punctul este meritat”, a spus Marius Stan.
Fundașul Adrian Sălăgeanu consideră că Oțelul merita să obțină cel puțin o remiză. „A fost un meci foarte dificil, așa cum ne așteptam și ne atenționase conducerea echipei. Din păcate am greșit. Chiar eu am făcut acea mare greșeală din care Brănești a marcat. În repriza a doua ne-am creat foarte multe ocazii, aproape una la două minute, și consider că meritam cu prisosință cel puțin acest egal”, a explicat el.
Echipa Oțelul Galați a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formația Victoria Brănești, în primul meci al etapei a XV-a a Ligii I. Pentru Oțelul a marcat Pena ’90+1, în timp ce pentru Victoria a înscris Avram ’36.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER