Campioană mondială la Paris cu echipa de spadă, Ana Maria Brânză (26 de ani) și-a petrecut prima zi în București alături de familie și de iubitul său. Stelista zice că „nu pleacă nici pe lună, nici într-o țară exotică” pentru a sărbători aurul din Franța.
Felicitări, Ana! Cum ești cu accidentarea, imaginile păreau terifiante… Mulțumesc! Sunt bine, nu am nimic, a fost doar o durere de moment… Ca să glumesc puțin, aș fi putut suferi altă accidentare…
La ce te referi? Râdeam cu fetele înainte și făceam conexiuni cu incidentul colegului Florin Zalomir (foto) de la Mondialul de anul trecut, când echipa de sabie a cucerit aurul. Ne-am zis și noi, fetele, că renunțăm la doi dinți, doar să punem și noi mâna pe aur…
Dar ai și aur, și toți dinții… Da da, îi am pe toți, am și medalia, la noi, la spadă fete, e mai greu să se întâmple astfel de evenimente nedorite.
A părut că ai dominat clar asaltul final… Mă bucur că așa a părut la televizor, dar să știți că trebuie să-mi recapăt încrederea în mine, după ce am stat atât de mult timp pe margine (n.r. – a pierdut jumătate de an – recuperare pentru tendinită la încheietura mâinii stângi). Eșecul de la individual ne-a montat atât de tare încât n-aveam cum să ratăm o medalie la echipe.
Duplitzer, ultima adversară a părut o victimă sigură… A trecut vremea când tremuram în fața ei! Am simțit că e slabă, că n-o mai țineau nervii. În vestiar, când am văzut-o cum urla și cum plângea, mi s-a făcut milă, dar colegele mi-au zis că e mai bine așa, decât să fiu eu într-o asemenea postură.
Cu Heidemann, cea care ți-a suflat aurul la JO, cum a fost? N-aveam nimic de reglat cu Heidemann (foto), m-a bătut, nu era scopul meu să o înving, ci să câștige echipa. La final, la festivitatea de premiere, i-am spus: „Poți să iei și tu aurul meu să te pozezi cu el, cum am făcut eu la Olimpiadă”. A gustat gluma doar pe jumătate, nu prea i-a convenit, dar m-a felicitat.
Felicitări și din partea tuturor românilor! Am auzit că ambele ziare de sport ne-au acordat prima pagină… și am citit pe site-uri toate mesajele fanilor. Le mulțumim și suntem mândre că i-am făcut fericiți.
În 2009, în finala CM de sabie pe echipe, un adversar i-a spart lui Florin Zalomir doi dinți!
România Germania scor general Brânză Sozanska 1-0 1-0 Măroiu Duplitzer 3-3 4-3 Alexandru Heidemann 4-3 8-6 Măroiu Sozanska 0-1 8-7 Brânză Heidemann 0-2 8-9 Alexandru Duplitzer 5-3 13-12 Măroiu Heidemann 0-1 13-13 Alexandru Sozanska 4-3 17-16 Brânză Duplitzer 18-10 35-26
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER