România și Italia s-au întâlnit de 15 ori și numai de două ori au câștigat ai noștri: 1-0 la București, în 1983 (preliminariile Euro 2004), și 1-0 la Sibiu, în 1989 (amical). Primul succes a fost opera lui Mircea Lucescu, al doilea e trecut în dreptul lui Emeric Ienei. Acesta din urmă explică modul cum poate fi învinsă squadra azzura.
Cum poate fi bătută Italia? Simplu, trebuie să-ți impui jocul. Este adevărat, în 1989 noi aveam și o echipă redutabilă. Ca strategie, nu ne-am apărat, ci am atacat. Era normal, pentru că voiam să ne pregătim cât mai bine pentru Campionatul Mondial, nu să ținem de palmares.
Cum ați caracteriza fotbalul italian? Este foarte tacticizat? Eu nu aș putea spune asta. Este un fotbal valoros, cu echipe care au o organizare foarte bună în apărare și mizează pe contraatac. Atuul lor este jocul colectiv, dar au avut mereu și jucători care să facă diferența.
S-a schimbat mult fotbalul italian? A evoluat, ca tot fotbalul.
Noi cum jucam în 1989? Același modul ca acum, 4-4-2.
În meciul cu Italia de la Sibiu ați avut curajul să-l titularizați pe Dan Petrescu… Da, dar el era un jucător cu spirit ofensiv și l-am atenționat din start că el are numărul doi pe spate, nu șapte. I-am spus „Îl ai în față pe Lăcătuș, nu am nimic împotrivă să urci în atac, dar trebuie să-ți faci treaba bine în apărare”.
Răzvan Lucescu are și el câțiva debutanți în lot. Ar trebui să-i arunce în focul unui meci atât de tare? În primul rând, Italia are și ea unele probleme. Noi, în general, întârziem promovarea jucătorilor tineri. Îi băgăm ultimele 15 minute, când meciul e decis. Dacă vrei să-l promovezi tre să-l bagi în primul minut. Să vezi dacă poate să suporte psihic greutatea jocului? Dacă nu, altul. Părerea mea este că atunci când s-a compromis calificarea în Africa de Sud trebuia să aducem câțiva jucători tineri, nu Mara sau alții, care sunt buni, dar nu au viitor la națională.
Pe atunci făceați analizați adversarul pe casete video? Nu. Se exagerează prea mult cu acest aspect. Eu îmi propuneam să-mi impun jocul meu. Sigur că trebuie să știi cu cine joci, dar s-ar putea să vezi casete cu o formație și ea să joace altceva cu tine. Degeaba știi ce face adversarul, dacă tu nu-ți impui jocul.
„Lumea nu mai are încredere în noi, din moment ce ne-am împiedicat cu adversari mai slabi. Noi însă avem încredere că putem pleca din Austria cu un rezultat remarcabil”, Răzvan Raț, fundaș România „Mutu e un jucător foarte valoros, dar prezența lui la acest meci nu însemna că am fi și câștigat. Prezența lui pe teren poate fi cu două fețe! Amintiți-vă că la precedentul meci cu Italia, cel de la Euro 2008, Mutu a ratat acel penalty în fața lui Buffon”, Răzvan Raț, fundaș România „Acest meci cu Italia este cel în care avem șansă să demonstrăm că avem totuși valoare. Acest lucru îi dă o importanță aparte”, Gabi Torje, mijlocaș România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER