Culorile alb-violet și denumirea de Politehnica sunt folosite din nou de site-ul formației FC Timișoara, începând de miercuri, iar președintele Consiliului de Administrație al clubului bănățean, Marian Iancu, a precizat pentru MEDIAFAX că aceste modificări reprezintă un prim pas spre normalitate.
„Prin revenirea site-ului oficial la culorile «alb-violet» și la denumirea de Politehnica Timișoara începem să facem pașii normali pe care i-am anunțat din timp. Acesta este un argument care susține ultimele declarații făcute de mine cu privire la palmares. Din retur ne vom numi așa cum trebuie să ne numim. În pauza competițională vom face demersurile și către federație. Vom pune la dispoziție toată documentația, pentru ca cei din federație să ia o decizie în cunoștință de cauză”, a declarat Marian Iancu pentru MEDIAFAX.
FC Timișoara, gruparea din Liga I, prezidată de Marian Iancu, și Poli Timișoara, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon, care activează acum în Liga a IV-a, își dispută de mai mult timp palmaresul și însemnele Politehnicii Timișoara, club fondat în 1921.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER