Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal (FRF) a menținut în cadrul ședinței de miercuri sancțiunea dictată de Comisia de Disciplină împotriva grupării FC Rapid prin care aceasta era obligată să dispute un meci cu porțile închise, informează site-ul oficial al clubului giuleștean.
În consecință, partida Rapid – Universitatea Cluj, din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, se va disputa, vineri, de la ora 20.30, cu porțile închise.
Membrii Comisiei de Recurs au redus însă în ședința de miercuri penalitatea financiară acordată clubului Rapid la 20.000 de lei.
Comisia de Disciplină a FRF sancționase, vineri, cu 40.000 de lei penalitate financiară și suspendarea pentru o etapă a Stadionului Giulești-Valentin Stănescu ca urmare a incidentelor produse de proprii suporteri la partida cu Steaua din sferturile de finală ale Cupei României – Timișoreana.
Clubul Steaua a primit inițial două etape de suspendare a stadionului propriu, dar Comisia de Recurs a FRF a redus, sâmbătă, sancțiunea la o singură etapă cu porțile închise.
Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, joi, pe arena „Giulești-Valentin Stănescu”, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Rapid, în sferturile de finală ale competiției.
Partida a fost întreruptă timp de opt minute, în prima repriză, după ce fanii steliști au aruncat cu zeci de petarde în teren și înspre tribuna oficială a stadionului. În minutul 11 al partidei, suporterii steliști au început să arunce cu petarde, torțe, scaune și bețe de la steaguri pe teren, arbitrul Alexandru Tudor luând decizia de întrerupere a meciului.
Forțele de ordine au intervenit și i-au evacuat pe fanii steliști pe la Peluza I. Mulți dintre susținătorii echipei Steaua au fost loviți de jandarmi în timpul evacuării.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER