Sir Alex Ferguson a recunoscut azi că s-a gândit în urmă cu câțiva ani să plece de la Manchester United pentru a o antrena pe FC Barcelona, echipa catalană fiind, în opinia sa, un model de urmat pentru toate cluburile din lume.
„Barcelona este cel mai bun model de echipă. Acum câțiva ani m-am gândit la posibilitatea de a o antrena pe FC Barcelona. Este un model pentru jucători, iar acolo există o filosofie a fotbalului care îmi place foarte mult. Este un model demn de urmat”, a spus Ferguson, informează www.as.com.
Sir Alex Ferguson se află pe banca tehnică a echipei Manchester United încă din 1986, obținând în acest răstimp nu mai puțin de 35 de trofee: 11 titluri de campion în Anglia, 5 Cupe ale Angliei, 4 Cupe ale Ligii Angliei, 9 Supercupe ale Angliei, 2 Ligi ale Campionilor, o Cupă UEFA, o Supercupă UEFA, o Cupă Intercontinentală și un Campionat MOndial al Cluburilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER