Mircea Sandu vede viitorul în roz după egalul obținut de naționala României în compania Italiei. Președintele FRF consideră că în sfărșit Răzvan Lucescu a reușit să formeze un lot competitiv, iar „Nașul” își exprimă optimismul în ceea ce privește calificarea „tricolorilor” la turneele finale. „E un început și chiar mă gândeam dimineață la rezultatele deosebite pe care le-a avut în timp echipa națională. În primul rând s-a întâmplat ce așteptam de foarte mult timp, acela de a face un lot competitiv, care să ne aducă bucuria acelor deziderate de a merge regulat la competițiile europene sau mondiale. Avem o echipă tânără și au arătat că sunt jucători peste cei italieni, dar să vedem ce se va întâmpla peste 5 ani când aceași jucători vom juca iar cu cei italieni. Este un început promițător, puteam câștiga. Marica a fost omul meciului, a fost mult mai detereminat. Este un jucător exponențial care îi poate ajuta pe cei tineri, care vin la lot! Restul echipei a luptat, a muncit și de asta avem nevoie pentru a avea rezultate. Lui Răzvan îi trebuia mai mult curaj, și iată că aseară a demonstrat că poate!”, a declarat Mircea Sandu la DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER