Atacantul francez al echipei AS Roma, Jeremy Menez, a fost victima unui furt din locuința sa în valoare totală de 100.000 de euro, a anunțat, joi, agenția de presă Ansa, citată de AFP.
Potrivit sursei citate, hoții au furat două ceasuri, o bijuterie, portofelul jucătorului și un rucsac în noaptea de miercuri spre joi.
Jucătorul a povestit polițiștilor că a auzit zgomot în locuința sa în jurul orei 04.00, dar nu a văzut pe nimeni. El se afla în locuință împreună cu alte două persoane.
AS Roma este adversara echipei CFR Cluj în grupa E a Ligii Campionilor, cele două echipe urmând să se întâlnească pe 8 decembrie, în etapa a VI-a, ultima, a grupelor. În primul meci, din etapa a doua, CFR Cluj a fost învinsă cu 2-1, la Roma.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER