Mihai Stoica a fost prezentat oficial în funcția de manager general al Stelei. MM a declarat că în afara postului din conducere, îl leagă și niște sentimente puternice față de gruparea din Ghencea și a dezvăluit o întâmplare inedită petrecută în anii ’80, când Steaua făcea ravagii atât în România, cât și în Europa.
„Când eram la Galați, m-am ascuns după o sobă, în vestiar, numai ca să aud dialogul dintre fotbaliști. Erau fotbaliști mari. La valoarea acelei echipe nu va mai ajunge nicio echipă din Est. Nu am să ascund asta niciodată, sunt suporter.”, a declarat MM Stoica la prezentarea oficială în funcția de manager general al Stelei.
„Nu pot să-i pun condiții unui patron. Chiar dacă mă deranjează unele declarații, nu pot să-i interzic să apară… Nu asta e important, ci să te respecte când faci propuneri. Eu nu o să iau decizii, ci doar o să fac propuneri. Vom face propuneri atât de argumentate că vor fi acceptate.”, a mai spus MM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER