Ninel, omul cu brațe de fier

Ninel, omul cu brațe de fier
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul competițional 2010 s-a terminat de mult, însă Ninel
Miculescu se pregătește zilnic în sala de la Complexul Național
Sportiv „Lia Manoliu”. „Un sport e ca un serviciu: vrei, nu vrei,
trebuie să te prezinți la datorie”, după cum îi place să spună.
Halterofilul se joacă cu discurile de câteva zeci de kilograme și
visează un final de carieră în triumf, la JO de la Londra.

Se spune că viața este o repetiție continuă de evenimente,
așezate însă sub o altă formă. De acest lucru s-a convins și Ninel
Miculescu, care, după 11 ani, a concluzionat sec: „Istoria se
repetă”. În acest an, elevul lui Petre Becheru a bătut totul în
Europa la categoria 69 kg și s-a întors de la Minsk cu trei medalii
de aur. Nimic nou însă pentru bucureștean, care mai reușise o
performanță identică, la cadeți, pe când avea numai 14 ani. Un salt
de 11 ani în timp, peste emoții, dar și o întâlnire semnificativă
cu unul dintre adversarii de atunci, turcul Binay Mete. „Eram micuț
atunci, încă nu știam de emoții, dar țin minte că m-am bucurat
foarte tare, deși nu îmi dădeam seama ce se întâmplă. Abia acum, la
seniori, am realizat ce înseamnă sportul, o muncă luată de la zero,
mi-am dat seama de valoarea pe care o am”, explică Ninel.

Lacrimi de bucurie

Amintirile din copilărie se suprapun celor de acum, iar șirul
întâmplărilor se leagă ușor în timp ce Ninel își începe încălzirea
pentru al doilea antrenament al zilei. „Anul acesta după Europene
nu am dormit vreo două zile, voiam să nu mă mai ia somnul, deorece
îmi era teamă că atunci când o să mă trezesc n-o să mai am
medaliile! Trăiam parcă într-un vis, nu-mi venea să cred că este
real”, povestește el. Un vis întregit și de zecile de fotografii
care au făcut turul agențiilor, surprinzând un Ninel cu lacrimile
curgându-i pe obraz: „Au fost lacrimi de bucurie. M-am gândit la
familia mea, că într-un fel am posibilitatea să o ajut financiar,
apoi m-am gândit la țara mea și la toată munca de care a fost
nevoie ca să ajung aici”.

Liniștea din sală este întreruptă ritmic de zgomotul barei care
lovește podeaua într-un sunet de metal. Au început seriile de
ridicare.

În
hainele de duminică la antrenament

Ninel este din București, dar stă, ca toți colegii lui, la Hotel
Sport. O alegere pe care a făcut-o de unul singur, punând în balans
avantajele unei pregătiri centralizate. „Mai dau o fugă și acasă,
dar, când e vorba de muncă, aici e cartierul general de pregătire.
Suntem și aproape de sală, suntem toți colegii la un loc și parcă
te concentrezi mai bine pe ce ai de făcut”, explică el.
A început joaca cu haltera pe când avea numai 9 ani, fără să știe
ce înseamnă sportul care avea să îi aducă cele mai frumoase
momente. „Jucam fotbal în curtea școlii cu un frate și un vecin,
ne-a văzut antrenorul Anton Fiți și ne-a chemat la sală la ora
16:00. După vreo oră de găteală, m-am aranjat, neștiind ce înseamnă
haltere, m-am îmbrăcat în costum și, când am ajuns în sală, am
văzut niște bare și niște discuri. Dar mi-a plăcut”, se amuză el.
Povestește concentrat, în timp ce privirea mângâie bara metalică pe
care se pregătește să o ridice.

„Nu
mor de foame, nici nu mă îmbogățesc”

Este un tip înalt, subțirel, și la prima vedere nu ai zice că
este în stare să apuce greutăți de aproape 200 de kilograme. Are
însă o viteză și o tehnică remarcabile, fiind ajutat și de o
mobilitate extraordinară, ceea ce i-a adus și prima poreclă,
„Circarul”. „În cantonamentele la mare făcute cu halterele, am
început să merg în mâini, să fac sfoara, flicul pe spate,
mobilități care m-au ajutat enorm”, mărturisește el.
Face o serie de câteva ridicări, după care se odihnește un pic. „Am
pus multă pasiune în sportul acesta și, sincer să fiu, mi-a fost pe
plac. Cu toate că nu se plătește foarte bine și sunt puțini bani,
am zis că altceva nu am ce să fac, poate nu știu să fac altceva”,
spune în timp ce așază discurile în suportul lor. Mișcările îi sunt
precise, mâna lui întârziind pe fiecare margine a greutății,
insistând mai mult pe cele roșii, de 25 de kilograme. „Financiar, e
mai greu. După rezultatele din acest an, mă descurc binișor: nici
nu mor de foame, dar nici nu mă îmbogățesc”, constată sec.

Are un
frate geamăn, Leonard

Timpul de odihnă s-a scurs și mai face o serie de ridicări.
Ninel este primul din familia lui care face sport de performanță.
Mai are un frate geamăn, Leonard, care a stat însă departe de sala
de antrenamente. „Suntem diferiți, nu semănăm deloc, el e mai
slăbuț, nu e genul sportiv. Avem o relație foarte apropiată, de
multe ori simțim ceea ce trăiește celălalt”, punctează
halterofilul.
Un tip credincios, după cum se descrie, Ninel este un familist
convins. De altfel, indiferent de subiectul discuției, vorba
alunecă întotdeauna spre cei dragi: „Familia e cea mai importantă,
iar noi suntem foarte uniți. E un pic mai greu, că mama stă în
Germania, are cetățenie, iar noi de mici copii am locuit acolo timp
de vreo trei ani. Am urmat școala acolo, iar germana o vorbesc la
fel de bine precum româna”.

Londra,
final de greutate

Vorbește despre orice subiect, însă privirea i se întunecă
atunci când vine vorba despre suspendarea de dopaj pe care a
avut-o: „Nu îmi place să mai revin la asta, ce a fost a fost. Am
avut putere să trec peste perioada aceea, pentru că am fost
susținut și financiar, și moral de cineva”.

Anularea Legii „Țiriac” i-a redeschis drumul spre participarea
la Jocurile Olimpice, acolo unde vrea să urce pe podium. „Vreau să
mă pregătesc cât mai bine pentru Londra, pentru că va fi ultimul
meu concurs. Dacă voi mai continua, va fi probabil la o altă
categorie, în care să nu am niciun fel de slăbire, o categorie la
care nici nu cred că voi avea valoare. La Olimpiadă, după cum stau
calculele, aș prinde locul 2”, dezvăluie el. Gândul îi este
întrerupt de vocea antrenorului care dă semnalul unei noi serii de
ridicări. Ninel dă scurt din cap, își pregătește poziția și
cuprinde cu privirea haltera. O privire concentrată, care scrutează
viitorul, peste numai 611 zile, la Londra.

„Mi se
zice și Minculescu”

Ninel nu ascultă Iris, dar nu-l deranjează confuzia de nume.
Dincolo de sala de antrenamente, Ninel Miculescu este un tip
obișnuit. Îi place să muncească în gospodărie, își ajută familia și
recunoaște că uneori asemănarea de nume cu solistul formației Iris,
Cristi Minculescu, îi creează doar probleme birocratice.

Ce faci în timpul liber?
Dacă sunt acasă, mai fac o zugrăveală, o curățenie, mai repar o
priză, îmi place să mă ocup de toate problemele casnice. Uneori
lucrez pe la mașină, o mai repar, o spăl.

Care e cel mai greu obiect pe care l-ai ridicat în
casă?

Sunt multe. Am mutat și patul, șifonierul, frigiderul, nu-mi fac
probleme cu astea.

Ți s-a întâmplat să te mai strige lumea
Minculescu?

(râde) De multe ori. Este destul de mare asemănarea de nume cu cel
al cântărețului.

Te superi când se întâmplă asta?
Nu mi se pare o problemă așa de mare, dar uneori, când ai de
încasat niște bani, sau de ridicat niște acte, și scrie acolo
Minculescu, e frustrant, că trebuie să iei totul de la capăt.

Îți place Iris?
Nu prea ascult acest gen de muzică, ci mai mult house.

Cel mai frumos moment al carierei?
Cele trei medalii de aur la Europenele de seniori din acest an.

E mai important aurul la Europene decât argintul de la
Mondiale?

Dacă te gândești la faptul că ai ieșit primul, da. În plus, toată
lumea apreciază mai mult o medalie de aur decât una de argint,
chiar dacă aceasta e la Mondiale. Dacă nu ai aur, parcă nu ai
nimic.

Ridică
Ninel, ridică și fetița lui de un an

Medaliile rămân în urmă atunci când vine vorba de familie. Fetița
lui, de numai un an și șapte luni, Rebeca Maria, este bucuria care
îi umple ochii de lacrimi. „Este foarte inteligentă pentru vârsta
ei, înțelege tot ce vorbim. E amuzantă mai ales când mă vede la
televizor și mă imită cum ridic haltera sau cum mai strig câteodată
în concurs. În rest e un copil cuminte, ascultător”, își laudă
Ninel micuța.

Tatuaj-ghicitoare!

Apariția lui pe podium este inconfundabilă și prin prisma celor
două tatuaje pe care le are: patru litere în chineză pe brațul
drept și un desen impresionant pe umărul stâng. „Din câte am
înțeles de la chinezul care este cu mine în categorie, mi-a spus că
cel de pe braț înseamnă «Noua federație internațională de haltere,
de ridicare». Eu am ales niște litere care mi-au plăcut dintr-un
caiet, puteau să fie chiar și o înjurătură, nu știam”, se amuză el.
Desenul care îi acoperă umărul stâng are însă o poveste aparte și
reunește două „lucrări” bătute separat: „Întâi am avut o gheară
care se făcea că mă trage în spate, apoi pentru că un prieten și-a
făcut la fel, am bătut încă unul peste el, l-am mai prelungit un
pic, i-am dat altă formă”.

A fost un an foarte bun, sunt foarte mulțumit. Nu mă
așteptam la aceste rezultate. La Europene poate da, la Mondiale
nu

Ninel Miculescu, halterofil

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Descalificare dublă la Casa Iubirii prezentată de Andreea Mantea. Cine pleacă pe 6 octombrie! Ea nu e la prima abatere în show, iar el...
Descalificare dublă la Casa Iubirii prezentată de Andreea Mantea. Cine pleacă pe 6 octombrie! Ea nu e la prima abatere…
Oferte pentru Ianis Hagi: ”Am fost sunat”. Antrenorul lui Rangers, pus la zid: ”Nu poți să-ți bați joc”
Oferte pentru Ianis Hagi: ”Am fost sunat”. Antrenorul lui Rangers, pus la zid: ”Nu poți să-ți bați joc”
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă…
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Nici că o recunoști! Soţia lui Dani Oţil s-a transformat radical
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Nici că o recunoști! Soţia lui Dani Oţil s-a transformat radical
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul pregătit
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul pregătit
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
David Popovici a refuzat un cadou de o valoare uriaşă, în România! Îl scot la licitaţie
David Popovici a refuzat un cadou de o valoare uriaşă, în România! Îl scot la licitaţie
Sumă colosală pentru ferma groazei! Cine a cumpărat locul unde antrenorii Nadiei Comăneci au ascuns cele mai mari abuzuri din gimnastică
Sumă colosală pentru ferma groazei! Cine a cumpărat locul unde antrenorii Nadiei Comăneci au ascuns cele mai mari abuzuri din…
Statul vrea banii românilor. Proprietarii de mașini trebuie să plătească până luni, 30 septembrie
Statul vrea banii românilor. Proprietarii de mașini trebuie să plătească până luni, 30 septembrie
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător că-l primești!”
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător că-l primești!”
×