Numit de trei zile la cârma CFR-ului, Alin Minteuan trebuie să regândească tactica pentru Steaua, în lipsa lui De Zerbi, accidentat. După ce a ratat meciul de la Basel, italianul va absenta și în partida contra Stelei, după ce s-a plâns că are dureri atroce la gamba dreaptă.
Minteuan a primit ieri o veste proastă înaintea debutului ca principal la CFR. În timpul antrenamentului, „Il Fantasista” Roberto De Zerbi a acuzat dureri la gamba dreaptă și nu a putut să mai continue ședința de pregătire. „Nu mai poate, e clar! Nu poate fi forțat, trebuie pus la repaus!”, a fost mesajul transmis de stafful medical lui Minteuan. Imediat, antrenorul a luat decizia de a-l scoate din lot pe italian. Totodată, nici Gabi Mureșan nu a prins lotul pentru jocul de mâine, deși mijlocașul ar fi dorit să forțeze și să intre pe parcursul jocului. „Muri” s-a antrenat ieri pentru a doua zi alături de coechipieri, dar are de recuperat cele două luni de pauză.
„Prima victorie în Ghencea pentru Minteuan!” Șocul dat de Paszkany echipei prin demiÂteÂrea lui Cîrțu e pe cale să reușească. „În Ghencea luptăm și pentru Minteuan!”, așa sună mesajul fotbaliștilor înaintea derby-ului din Ghencea, acolo unde CFR-ul n-a bătut niciodată.
Din mandatul lui Trombetta vestiarul CFR-ului nu s-a mai adunat atât de aproape de antrenor cum a făcut-o acum cu Minteuan. Respectat de grup, noul principal din Gruia are mai ales girul celor 10 foști colegi (Claro, Stăncioiu, Tony, Panin, Alcantara, Cadu, G. Mureșan, Peralta, Culio și Kone) cărora acum le e antrenor: „Luptăm și pentru el, dar și pentru onoarea clubului! N-am bătut niciodată în Ghencea, dar o putem face acum. E partida care va decide soarta noastră în Liga I”, cred jucătorii CFR-ului.
Umblă la echipă Minteuan e decis să facă mutări în formula de start după jocul de la Basel. „Majoritatea jucătorilor sunt obosiți, așa că voi face unele modificări în echipă. Nu multe, pentru că nu e prea benefic să procedezi astfel”, e de părere Minteuan, care speră să-l prindă și tricoul la CFR ca antrenor principal, nu numai paltonul. „E șansa mea, dar vă spun sincer că meseria de antrenor e incredibil de grea”, a mărturisit noul „Mister” din Gruia.
Cine vorbește cu presa ia 5.000 de euro amendă! Dacă jucătorii s-au adunat în jurul lui Minteuan, șefii au decis să închidă orice portiță cu lumea din afara vestiarului. „Cine mai vorbește în presă până la iarnă plătește 5.000 de euro!”, a dictat șeful Mureșan, joi, după revenirea de la Basel. Șefii CFR-ului au impus apoi chiar și închiderea antrenamentelor!
„Mă bucur pentru Minteuan, e un băiat de caracter, sper să aibă succes”, Maurizio Trombetta, fost antrenor CFR Cluj
„Ca sfat, i-aș spune că trebuie să gândească meciul la victorie și să umble mult la psihicul jucătorilor”, Maurizio Trombetta, fost antrenor CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER