Marica a marcat un gol sâmbătă, în etapa a 14-a din 1.Bundesliga, în meciul pierdut de Stuttgart la Hamburg, cu 4-2, apoi și-a lăsat echipa în inferioritate numerică, după ce l-a jignit pe centralul Stark.
Pe Marica, în acest sezon, cel mai bine îl prind rolurile duble, de înger și demon. A făcut-o cu Italia, la națională, când a marcat, dar și-a înscris și un autogol. La Stuttgart îi reușește și mai des. Sâmbătă a fost eliminat, pentru a doua oară în acest sezon, de fiecare dată stupid și de fiecare dată demolându-și imaginea bună pe care o lăsase prin evoluția de pe teren.
L-a jignit pe Stark
Cu Getafe, în Liga Europa, Marica a dat gol, apoi și-a urecheat un adversar. Cu Hamburg, a anulat avantajul gazdelor cu o lovitură de cap, apoi și-a lăsat, din nou, echipa în inferioritate. De data aceasta a alergat vreo 50 de metri să-l critice pe centralul Stark că nu i-a acordat un fault. Neamțul i-a dat în schimb un „galben”, apoi direct cartonașul roșu, pentru o jignire! „L-am avertizat. Apoi s-a enervat rău și mi-a spus acel cuvânt cu A (n.r. – Arschloch, în română gaura c…lui). Nu a regretat ce a spus și nici măcar nu și-a cerut scuze”, a dezvăluit Stark, în presa germană. Și toate acestea s-au întâmplat în minutul 666 jucat de Marica în acest sezon din 1.Bundesliga.
Marica: „Arbitrul s-a grăbit”
Marica a negat varianta lui Stark. Pe blogul personal, atacantul român a scris că nu-și explică de ce a fost eliminat. „Sunt extrem de supărat și dezamăgit. Arbitrul s-a grăbit când mi-a dat al doilea galben. Nici n-am priceput de ce a făcut-o, poate din exces de zel”, a scris Marica. Oricum, gestul îl va costa scump pe atacantul român, criticat atât de antrenorul Keller, cât și de managerul Bobic.
Am luptat din greu să revenim, apoi am fost în dezavantaj din cauza eliminării. Un jucător cu experiență nu ar fi făcut așa ceva. Vor fi consecințe Jans Keller, antrenor VfB Stuttgart
Cartonașul roșu a fost o greșeală. Dacă primești un «galben» pentru proteste, pleci de acolo. Va plăti pentru eroarea lui Fredi Bobic, manager VfB Stuttgart
A fost momentul cheie al meciului. Am profitat de omul în plus și puteam înscrie chiar mai multe goluri Armin Veh, antrenor Hamburg
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER