Jandarmeria Română, oficialii roș-albaștrilor și cei ai firmei de securitate Shelter au pus ieri la punct ultimele date cu privire la paza și securitatea spectatorilor de la meciul Steaua – Liverpool. Iar partida e de risc maxim, din moment ce 20 dintre fanii englezi care ajung în România sunt la limita suspendării de pe stadioane.
Conducerea clubului Steaua speră să nu mai aibă loc absolut niciun incident la ultimul meci de pe teren propriu pe care roș-albaștrii îl au de susținut în Europa League în acest an. În aceste condiții, ieri, s-a organizat o ședință pentru a se stabili toate detaliile jocului Steaua – Liverpool.
ProSport a aflat ce s-a discutat la această întâlnire. Astfel, după ce oficialii roș-albaștrilor le-au trimis în Anglia omologilor de la Liverpool 2.054 de bilete, la București sunt așteptați doar 1.000 de fani ai „cormoranilor”, asta deși s-au vândut 1.125 de tichete. De ce? Clubul Liverpool are un angajament de fidelitate cu propriii susținători. „Am fost anunțați că din Anglia vor veni doar 1.000 de suporteri, și nu 1.125, deoarece o parte dintre ei au ales până la urmă să nu se deplaseze în România. Însă, prin achiziționarea acestor bilete, au posibilitatea să meargă ulterior, dacă Liverpool se va califica, la un alt meci internațional al echipei favorite. La partida respectivă ei vor plăti, conform acestei înțelegeri, mult mai puțin pe bilet”, ne-a spus un oficial stelist.
74 de fani englezisunt interziși
Totodată, roș-albaștrii au aflat că 74 de susținători ai lui Liverpool au interdicție de a intra pe stadione, prezentându-se deja la poliție, în Anglia, pentru predarea pașapoartelor. Totuși, 20 dintre suporterii care vor sosi în Ghencea sunt la limită de a fi suspendați de pe stadioane din cauza incidentelor în care au fost implicați. „Am intrat în posesia datelor celor 20 de fani ai lui Liverpool care sunt extrem de violenți și încă nu au primit interdicție de a intra pe stadioane. În aceste condiții, vom fi mult mai vigilenți”, ne-a spus un participant la întâlnirea de ieri.
„Cormoranii” se vor caza la hotelul Marriott
Delegația echipei Liverpool va ateriza în România pe aeroportul Băneasa, astăzi, la ora 15:00. „Cormoranii” se vor caza la hotelul Marriott din București. Totodată, de la ora 18:30, la stadionul Steaua, Roy Hodgson și un jucător al echipei din Albion vor organiza o conferință de presă, urmând ca, de la ora 19:00, tehnicianul „cormoranilor” să susțină antrenamentul oficial.
Shelter va plăti cu capul Dorind practic să se asigure că absolut niciun suporter nu va intra pe stadion cu torțe sau cu alte obiecte interzise, clubul Steaua a decis să ceară firmei de pază Shelter suplimentarea forțelor de ordine. „Vedeți că, dacă se va întâmpla ceva neprevăzut în tribune, mai mult ca sigur vom fi suspendați. Veți răspunde cu capul”, au tunat reprezentanții Stelei.
350 de stewarzi Shelter vor fi detașați în tribune pentru meciul cu Liverpool
700 de jandarmi vor fi la stadionul Ghencea pentru partida de mâine-seară
La ora meciului se anunță ploaie, dar, atenție, spectatorii nu sunt lăsați să intre cu umbrele pe stadion
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER