După aventura mai puțin reușită la cârma naționalei Argentinei, Diego Maradona este dorit de o nouă selecționată. Oferta vine dintr-o zonă exotică a Pământului. Mahmoud Ahmadinejad, președintele Iranului, a declarat într-un ziar din țara sa că și-l dorește la națională pe fostul mare număr 10 din istoria fotbalului argentinian.
„Maradona poate fi antrenor al echipei naționale”, a spus oficialul de la Teheran în ediția de luni a cotidianului iranian „Ebtekar”. Ahmadinejad și-a susținut opinia și în cadrul ceremoniei de acordare a medaliilor pentru câștigătorii „Jocurilor Asiei”, competiție care s-a desfășurat în China.
Maradona este recunoscut pentru relațiile sale de prietenie cu liderii politici neagreați în primul rând de Statele Unite: „M-am întâlnit cu Fidel Castro și Hugo Chvavez (președintele Venezuelei)…acum aș vrea să mă întâlnesc cu președintele vostru. Mi-ar plăcea să stau de vorbă cu Ahmadinejad”, recunoștea Maradona în 2007, după ce trimisese în Iran un tricou cu semnătura sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER