După anunțarea finaliștilor pentru Balonul de Aur, toată Italia a sărit ca arsă de indignare din cauza faptului că între ultimii jucători rămași în cursa pentru cea mai importantă distincție individuală nu se află și olandezul Wesley Sneijder, de la Inter Milano.
Deși în 2010 fotbalistul batav a cucerit Marea Triplă, titlul în Serie A, Cupa Italiei și Liga Campionilor, ajungând și în finala Campionatului Mondial cu Olanda, juriul Balonului de Aur nu l-a considerat pe acesta demn să concureze pentru trofeu alături de argentinianul Lionel Messi, preferând în schimb doi campioni mondiali, Andres Iniesta și Xavi Hernandez.
„Este evident că sunt dezgustat de această decizie, dar nu pot face nimic în privința asta. Toți îmi cer să iau poziție față, dar adevărul este că eu nu am nici o putere. Aste este, acum mă gândesc doar la câștigarea Campionatului Mondial al Cluburilor”, a declarat Sneijder în Gazzetta dello Sport.
În apărarea sa au sărit și mai mulți oameni de fotbal din Italia:
„Este injust că au fost nominalizați jucători care nu au avut același randament bun pe termen lung precum a avut Sneijder. Sezonul precedent, Wesley a avut un parcurs fenomenal și a câștigat tot ce se putea la nivel de cluburi”, a declarat președintele Interului, Massimo Moratti, a cărui opinie a fost susținută de Javier Zanetti: „Este o decizie absurdă. Cred că alături de Sneijder, pe podium ar fi meritat să urce și Diego Milito”. În legătură cu situația s-a pronunțat și președintele Federației Italiene, Giancarlo Abete: „Sneijder merita să fie măcar pe podium”.
Surprinzător, de partea olandezului se situează și o legendă a Milanului, atacantul ucrainean Andrey Shevchenko:
„Eu l-aș fi inclus pe Sneijder între primii trei, dar pe de altă parte este corect ca măcar un câștigător de campionat mondial să fie printre nominalizați. Iniesta este favoritul meu, mai ales că a marcat și golul decisiv în finala Mondialului”.
Fostul campion mondial cu Italia, Paolo Rossi, a fost cel mai radical: „Sneijder trebuia să fie între primii trei, chiar în locul lui Messi, care a deziluzionat la Mondial. Xavi și Iniesta merită pe deplin nominalizarea”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER