Șahtior Donețk are nevoie de cel puțin un egal azi, în meciul cu Sporting Braga, din Grupa H a Ligii Campionilor, pentru a se califica în optimi de pe primul loc.
Răzvan Raț și Mircea Lucescu (foto) sunt la 90 de minute de o premieră: calificarea în optimile Ligii cu Șahtior. Pentru a realiza acest lucru, „minerii” nu au voie să piardă în fața portughezilor.
Totuși, obiectivul ucrainenilor este primul loc în grupă, care poate fi obținut cu un egal în această seară. „Suntem concentrați și pregătiți pentru partida cu Braga. Ne dorim din tot sufletul să încheiem anul 2010 cu un succes în fața propriilor suporteri, ceea ce ar însemna și calificarea de pe primul loc. Avem o șansă pe care nu trebuie să o ratăm. Faptul că Șahtior a fost cea mai bună echipă din lume în luna noiembrie ne obligă să tratăm cu toată responsabilitatea partida cu Braga”, a spus Raț.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER