Antrenorul formației Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a declarat, vineri, la sosirea din Ucraina, că nu îl surprinde faptul că primele trei poziții ale clasamentului Ligii I sunt ocupate de echipe din provincie.
„Nu mă surprinde podiumul din Liga I în niciun fel. E un campionat echilibrat în care toți proprietarii de cluburi au investit și au creat o presiune extraordinară asupra propriilor jucători. Echipele bucureștene s-au cam dispersat”, a spus Lucescu la sosirea pe Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu.
Tehnicianul afirmă însă că echipele bucureștene păstrează încă șanse în lupta pentru câștigarea titlului de campioană. „Cele din provincie au o susținere importantă și nu numai patronul, ci orașul, zona întreagă este alături de echipă. Ceea ce nu se poate spune că se întâmplă și în București. Dar e doar mijlocul campionatului, Steaua are încă șanse mari, Dinamo poate să revină în orice moment, Rapid are o echipă foarte bună cu jucători excelenți”, a adăugat Lucescu.
După 18 etape disputate, primele trei poziții ale clasamentului Ligii I sunt ocupate de Oțelul Galați, FC Timișoara și FC Vaslui. Formațiile bucureștene, Rapid, Dinamo și Steaua ocupă locurile patru, șase, respectiv șapte.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER