Antrenorul celor de la FC Vaslui, Viorel Hizo, a precizat că echipa sa va beneficia de două perioade de pregătire, una în țară și una în Turcia. De asemenea, Hizo a adăugat că FC Vaslui nu va transfera decât jucătorii de care au nevoie, nu pentru a crește numărul fotbaliștilor din lot.
„Vom avea două pregătiri: una mai scurtă, în țară și una de 14 zile, în Antalya. Vom renunța la o serie de jucători și vom aduce unii, acolo unde vom avea nevoie. Nu luăm la întâmplare și vom face transferuri acolo unde avem nevoie și unde postul este deficitar”, a spus Hizo la Sport Total FM.
În altă ordine de idei, Hizo a precizat că în retur, diferența va fi făcută în favoarea echipelor care nu vor fi sub o mare presiune, așa cum sunt „granzii” din București. Tehnicianul consideră că Steaua, Rapid sau Dinamo suferă din cauza presiunii mediatice.
„Echipele care au presiune mai mică reușesc să se detașeze. Este cazul celor de la Oțelul și cazul nostru, al Vasluiului. Cred că daunează presiunea mediatică ce apasă pe Steaua, Rapid sau Dinamo”, a conchis antrenorul lui FC Vaslui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER