Adrian Mititelu le-a pregătit lui Găman&compania un cantonament de lux în această pauză competițională. Conform site-ului oficial al clubului, echipa se va întoarce din vacanță pe 12 ianuarie, pentru ca două zile mai târziu să efectueze vizita medicală.
După un prim cantonament în țară, Pițurcă și jucătorii săi se vor deplasa în Turcia pentru un stagiu de pregătire de două săptămâni. Alb-albaștrii vor sta în stațiunea Manavgat, aflată la 80 km de Antalya.
Universitatea își va desfășura toate antrenamentele și meciurile de verificare pe noul teren din incinta hotelului, la dorința managerului Victor Pițurcă acesta fiind exclusiv la dispoziția echipei alb-albastre pe toată durata cantonamentului.
Numele echipelor pe care Universitatea Craiova le va întâlni în partidele amicale din Turcia va fi comunicat ulterior, însă acestea vor fi cinci la număr și se vor desfășura pe 3, 4, 5, 7 și 8 februarie 2011.
Sursa foto: fcuniversitatea.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER