Dincolo de orgolii, bani și calificarea în primăvara europeană, meciul dintre Napoli și Steaua de miercuri (ora 22:00, PRO TV) poate avea și o altfel de miză: una de viață și de moarte.
Mirela Bârlădeanu, o văduvă de 29 de ani din județul Iași, filtrează partida de miercuri prin prisma unei drame personale: soțul ei a fost ucis anul trecut la Napoli de Camorra, mafia napoletană. „Știu că dacă echipa lor de fotbal pierde, e dramă mare. Să sufere și ei, cum am suferit eu!”, spune femeia de etnie rromă.
Apelul ei către Steaua nu e întâmplător. Pe fiul ei de șapte ani îl cheamă Becali, ca un omagiu adus de răposatul ei soț celui pe care îl admira cel mai mult: patronul Stelei. ProSport a găsit într-un sat din Moldova poate cel mai aprig fan al roș-albaștrilor la ultimul lor meci din Grupa K a Europa League. Satul fără indicator Zmeul este un sat pierdut printre coline, undeva în județul Iași. Îl găsești greu și doar cu ajutorul oamenilor din zonă, pentru că nu există indicator rutier și nici tăbliță cu numele localității la intrare. Sunt câteva sute de case, majoritatea sărăcăcioase, înghesuite printre ulițele înnămolite de prima ninsoare din acest an.
Aici s-a refugiat Mirela Bârlădeanu după ce a părăsit Italia, gonită de coșmarul din 2009 și de amenințările mafioților. Pe 26 mai, Petru, soțul ei, a fost împușcat mortal în piața Montesanto din Napoli de șase indivizi ce se deplasau pe scutere. S-a spus atunci că a fost doar o victimă colaterală într-o reglare de conturi a Camorrei, însă Mirela are o altă variantă. De atunci, sufletul i-a rămas împietrit, poate nu atât din cauza tragediei în sine, cât mai ales din cauza indiferenței italienilor. Minute în șir s-a rugat de cei prezenți să o ajute sau să sune la Salvare, însă nimeni nu a băgat-o în seamă. Petru s-a stins în brațele ei, iar ultimele lui cuvinte au fost: „Ai grijă de Becali!”. De Becali cel mic! Noroiul, până la brâu La Zmeu, dacă întrebi de Mirela Bârlădeanu oamenii ridică din umeri. „Spune-ne porecla ei. Aici așa ne știm, nu după nume”, răspunde un sătean ce agită o sticlă cu vin pe jumătate goală. Îi dăm indiciul: „I-a murit soțul, împușcat în Italia”. „Aaa, o găsiți mai jos. Are casă în țigănie, dar stă pe la maică-sa”.
Mirela ne așteaptă în fața porții. E îmbrăcată cu o geacă subțire prin care vântul mușcă fără milă și are în picioare o pereche de teniși acoperiți de noroi. „Avem o singură pereche de încălțări pe care o purtăm pe rând, eu și fata mea. Mai am o fată, clasa a cincea, este acum la școală. Nu v-am așteptat la mine acasă din cauza noroiului. Acolo aveați nevoie de cizme până la șold. Când copiii pleacă de acasă, îi duc eu în cârcă până la drum”, explică tânăra.
Becali cu cercel în ureche Lipită de ea stă Becali, mezinul familiei. Este alb și frumușel, are ochii verzi, iar în urechea stângă îi strălucește un cercel. I l-a pus acolo tatăl lui și nimeni nu îndrăznește să-l mai scoată. Micuțul vorbește și aude însă cu dificultate. „Nici măcar nu știe că tatăl lui a murit la Napoli. Când m-a întrebat pe cine am înmormântat, i-am spus că pe un nene. E însă un copil vioi, iar când îl vede la televizor pe Gigi Becali, arată spre ecran și spune: «Uite, prietenul meu»”. Povestea Mirelei curge plat, fără exagerări, jurăminte sau ochi dați peste cap. Recunoaște din start: patru ani, cât a stat la Napoli, a trăit din mila oamenilor. Ea cerșea, iar Petru cânta la acordeon. „Făceam cam 15-20 de euro pe zi. Nu mai mult. Ne ajungeau să trăim și să trimitem și acasă, la fată. Dormeam în niște barăci, iar oamenii ne mai dădeau haine. N-am avut niciodată probleme cu cineva, până în ziua aia”, rememorează văduva. Amenințată la telefon Starea de bine a fost curmată dramatic de o rafală trasă pe 26 mai. Tragedia a fost dublă, deoarece Mirela și fiul ei au fost obligați să părăsească în grabă Italia. „M-am dus să iau certificatul de la autopsie. Mă gândeam că poate obțin ceva bani la proces, însă chiar atunci m-a sunat cineva pe telefonul mobil. O voce m-a amenințat în italiană că, dacă nu plec imediat din țară, voi avea soarta lui Petru. M-am făcut că nu înțeleg italiana și atunci mi-a dat la telefon pe cineva care știa românește. Nu aveau nevoie de martori. Am plecat speriată, iar multe luni după aia mă trezeam noaptea și parcă vedeam în cameră, la trei metri de mine, un mafiot cu arma îndreptată spre mine. Țipam în somn”, explică văduva lui Petru Bârlădeanu. Un meci de fotbal poate obloji răni adânci De teamă, Mirela s-a ascuns la Zmeu, unde grijile sunt mai adânci ca noroiul de pe uliță. N-are lemne de iarnă, primăria nu vrea să audă de vreun ajutor social, iar mâncarea e un lux. „Copiii mei au mâncat azi doar bulion, usturoi, ulei și mămăligă”, detaliază femeia. Pentru toate neajunsurile ei de acum le găsește vină napoletanilor. De aceea se agață inclusiv de un meci de fotbal. „Nu toți s-au purtat rău cu mine, dar nu mai pot să-i văd. Mă rog la Dumnezeu în fiecare seară ca Steaua să o bată pe Napoli la fotbal, pentru că știu că asta îi doare”, mai spune, îndârjită, Mirela.
Becali cel mic își privește mama și spune ca la comandă: „Hai Steaua!”. Ridică degetul mare în sus, ca și cum totul ar fi OK, în timp ce privește mândru tricoul roș-albastru primit cadou de la ProSport. De Moș Crăciun și-ar dori niște ghetuțe, dar s-ar bucura și de o victorie a favoriților. Există locuri în țară unde un succes al Stelei în meciul de miercuri poate obloji răni adânci.
Dedicații pentru Camorra
Văduva lui Petru Bârlădeanu îi sfătuiește pe fanii steliști care merg la Napoli să fie atenți, pentru că sunt foarte multe zone periculoase în oraș. -De ce i-ați pus copilului numele Becali? -Petru a vrut așa. El îl admira mult pe Gigi Becali și era și suporter al Stelei. De fapt, pe cel mic îl cheamă în acte Ricardo, dar la noi contează cum îi spunem. Petru a jucat și fotbal la Poli Iași, dar numai la juniori. N-a avut bani să ajungă mai departe. -Italienii spun că a fost ucis din greșeală. Așa este? -Eu cred că l-au ales special pe el, dar nu fiindcă aveau ceva cu Petru. Era poliția pe urmele lor și au tras ca să facă panică. Piața era plină de oameni, dar au tras în românul cu acordeon în spate. L-au recunoscut ușor. -Îl cunoșteau dinainte? -Da. Veneau mulți mafioți la el și îl puneau să le cânte. Petru știa o melodie despre Camorra, pe care le-o cânta. Plecau mereu mulțumiți. Îi dădeau câțiva euro și îl băteau pe umeri spunându-i: „Tu sei brava” (n.r. – „Ești bun”). -Cu ce bani te-ai întors din Italia? -5.000 de euro, bani donați de oameni. Cu ei mi-am cumpărat casa de la Zmeu. Primăria din Napoli m-a ajutat să aduc trupul acasă. Petru este înmormântat chiar la Zmeu. -Nu s-a mai oferit nimeni să te ajute? -A vrut un regizor italian să realizeze un film despre incident, dar a făcut infarct și a murit. Apoi au venit niște bărbați, care au zis că sunt de la McDonalds și că-mi fac casă. Au făcut și schițele, dar n-au mai dat niciun semn. Într-un ziar de la noi s-a scris că Gigi Becali a promis că-mi dă niște bani. -Și? -Am mers până la palatul lui, dar era plecat din oraș. Am vorbit doar cu paznicul. Nu m-am mai dus, că nu am bani să ajung la Iași, darămite să plec la București. -La Napoli vor merge și suporteri ai Stelei. Au de ce să se teamă? -Da, este un oraș periculos. Sunt câteva zone unde nu-i bine să meargă, una dintre ele fiind cea din jurul stadionului. Să fie atenți la scutere! -Ce legătură are mafia cu echipa de fotbal? -Toți țin acolo cu echipa de fotbal Napoli, inclusiv mafioții. -Îi urăști pe italieni? -Nu vreau să-i mai văd. Când Petru era căzut, iar eu îi rugam pe toți să mă ajute, spuneau că suntem drogați.
2 dintre prezumtivii asasini au fost arestați în octombrie 2009, în Spania
Vedi Napoli e poi muori O frază rostită de Goethe în urmă cu aproape 200 de ani pare să fi marcat destinul lui Petru Bârlădeanu: „Vedi Napoli e poi muori” (nr – să vezi Napoli și apoi poți să mori). Sensul cuvintelor nu e însă unul cinic, ci măgulitor: scriitorul german a fost impresionat de frumusețea fără seamăn a orașului napoletan. „Vedi Napoli e poi muori” este și titul unui film, regizat de Riccardo Freda în 1951, peliculă despre mafioți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER