Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, după victoria din meciul cu echipa Muntenegrului, scor 23-21, că reprezentativa României mai are un singur pas de făcut pentru a ajunge în semifinalele Campionatului European din Norvegia și Danemarca.
„Suntem fericiți, mai avem un pas. Am tot vorbit de pași până acum, iată ca mai avem unul. Este o mare victorie, de moral, fetele au trecut prin multe, dar au arătat că sunt o echipă„, a spus Gațu.
Echipa națională de handbal feminin a României a învins, marți, la Herning, reprezentativa similară a Muntenegrului, cu scorul de 23-21 (13-12), în cel de-al doilea meci din grupa principală I, la Campionatul European din Danemarca și Norvegia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER