Măldărășanu, după 6 luni „pe bară”:** „M-am plictisit acasă!”

Redactor:
Gigi Stancu
Măldărășanu, după 6 luni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Măldărășanu face parte din grupul de jucători care s-a
despărțit de Brașov în vară și, deși Dinu Gheorghe i-a propus să-l
urmeze la Rapid, mijlocașul a refuzat pe motiv că n-ar mai face
față pretențiilor și presiunii. A rămas șase luni fără angajament,
iar acum, când e la un pas să semneze cu Unirea, rememorează
momentele de cotitură ale carierei sale.

-Măldă, de ce vrei să te reapuci de fotbal?

-Dar n-am vrut niciodată să mă las! Am avut o ofertă din Grecia în
vară, dar a căzut în ultimul moment și am rămas pe dinafară. Acum
m-am plictisit acasă și vreau neapărat să joc. De greu ce mi-a fost
în acest tur, nici nu m-am putut uita la meciurile din Liga I. Eu
consider că încă mai pot și, lucrul cel mai important, mai am și
entuziasm. Vorbesc cu cei de la Urziceni acum.

-La Rapid de ce nu te-ai mai întors?

-Mi-a propus și mie domnul Dinu Gheorghe să-l urmez în Giulești,
alături de cei șase care s-au dus până la urmă, dar n-am fost de
acord. Presiunea e prea mare, Rapid nu s-a calificat de ceva timp
în cupele europene, publicul e clar că nu mai are răbdare, iar
primii pe care s-ar da vina ar fi veteranii echipei, dar eu n-aveam
chef să fiu înjurat. Vreau ca rapidiștii să rămână cu o impresie
bună despre mine.

-După retragere vrei să devii conducător sau rămâi în
iarbă?

-Nu mă văd la birou, așa că voi încerca să devin antrenor. Am făcut
deja școala pentru licența B și am vorbit cu domnul Rădulescu
pentru licența A. Vreau s-o iau de jos, de la Liga a III-a, mi-am
luat deja notițe cu tot ce mi-a plăcut la toți antrenorii alături
de care am jucat și sper să reușesc. Știu că sunt mulți tineri pe
afară, dar dacă ești propus de cineva, poate îți iese.

-Care a fost cea mai frumoasă perioadă a ta ca
jucător?

-Au fost, de fapt, trei foarte bune. Prima, când am debutat la
Petrolul, pentru că a fost visul meu să joc pentru echipa orașului
natal. Apoi perioada imediat după transferul meu la Rapid. Țin
minte că eram un jucător haotic, dar Mircea Lucescu m-a cizelat și
am câștigat campionatul în primul meu an în Giulești. A treia a
fost cea între 2004-2007, cu Răzvan.

-Dar cele mai mari dezamăgiri din cariera ta?

-Asta a fost de departe accidentarea din minutul 82 al returului cu
Hertha Berlin, din „16”-imile UEFA. Am stat atunci șase luni și
nici n-am putut să joc optimile cu Hamburg și sfertul cu Steaua. În
ce formă eram eu atunci, nu că mi-ar fi murit lăudătorii, dar nu
cred că ne mai elimina Steaua. Acela a fost punctul în care eu am
început să cobor ca fotbalist.

-Ce gol important ți-a rămas ție la inimă?

-E clar că golurile din anul acela magnific din UEFA, 1-0 la
Șahtior, am marcat în ultimul minut, și 1-0 acasă cu PAOK, am
marcat din lovitură liberă și ne-am calificat matematic. Țin minte
că la Donețk m-a trimis Marius Constantin să bat corner, am dat
mingea pe lângă Duliaj, am intrat în careu, am închis ochii și am
tras.

-De ce nu ți-a mers prea bine în străinătate?

-La Beșiktaș am jucat primele patru meciuri, iar apoi am făcut
prima ruptură musculară din viața mea. Din dorința prea mare de a
confirma, nu m-am recuperat cum trebuie și mi-a recidivat de două
ori.


M-am întâlnit cu Șumudică la o petrecere când
Rapidul era pe val și i-am și zis că n-are voie să nu câștige
campionatul. El a râs și mi-a zis: «Ce faci, mă, și tu pui
presiune?»

Marius Măldărășanu, mijlocaș

Mi-a zis cineva că, după ce mă voi lăsa, în două luni o
să-mi doresc să plec de acasă. Avea dreptate. Abia aștept un
cantonament
Marius Măldărășanu, mijlocaș


325 de meciuri
a bifat Marius Măldărășanu în Liga I pentru cele trei
formații la care a jucat (Petrolul, Rapid și Brașov), înscriind și
36 de goluri

40 de apariții în cupele europene
are Măldărășanu, toate pentru Rapid, timp în care a marcat și cinci
goluri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu au luat 30.000€! Câți bani au primit Nicolai Tand și Sorin Brotnei, de fapt, pentru că au câștigat Asia Express 2024
Nu au luat 30.000€! Câți bani au primit Nicolai Tand și Sorin Brotnei, de fapt, pentru că au câștigat Asia…
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Calvarul emoţional prin care trece Leonard Doroftei: Îmi vine să îmi dau pumni în cap! Coşmarul care îl bântuie
Calvarul emoţional prin care trece Leonard Doroftei: Îmi vine să îmi dau pumni în cap! Coşmarul care îl bântuie
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
Se dau minim 1.000 LEI. Decizie pentru proprietarii de teren: Au început plăţile
Se dau minim 1.000 LEI. Decizie pentru proprietarii de teren: Au început plăţile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×