Lăcătuș și ai lui joacă meciul anului în această seară, LIVE la ProTV, de la 22:00! Steaua are nevoie de un egal pentru a se califica în primăvara europeană și a salva un sezon dezastruos. Sorin Ghionea spune că locul șapte este unul dezamăgitor pentru Steaua și că spera ca venirea lui Mihai Stoica să schimbe „atmosfera” la echipă. Fostul fundaș al Stelei crede că e timpul ca Bănel să își găsească o altă echipă.
„Mai vorbesc cu Bănel, cu Surdu, cu cei care au rămas mai vechi în vestiarul Stelei. Din punctul meu de vedere, Bănel și-a făcut din plin datoria și ar trebui să găsească un numitor comun cu clubul. Locul 7 este unul dezamăgitor, pentru că suflarea stelistă a fost obișnuită cu alte performanțe. Sper să urce în clasament”, a declarat Ghionea pentru Sport.ro „MM poate schimba situația la echipă”
„Revenirea lui Mihai Stoica este benefică pentru club, nu rămâne decât ca rezultatele să apară. Nu putem discuta despre revenirea mea la Steaua, momentan sunt la o altă echipă„, a mai spus Ghionea, care nu uită de fosta lui echipă, Oțelul.
„Mă bucur pentru cei de la Oțelul, îi felicit. Se vede continuitatea antrenorului”, a declarat Ghionea pentru Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER