Componentele echipei de spadă a României, care au câștigat titlul mondial, și sportiva Alina Dumitru, campioană europeană și medaliată cu bronz la CM de judo, se numără printre laureații anului 2010 la gala organizată, joi, de CSA Steaua.
În prezența reprezentanților Ministerului Apărarii Naționale, sportivilor, antrenorilor și tehnicienilor clubului au fost premiați cei mai buni sportivi militari din anul 2010.
Laureații anului 2010 la CSA Steaua au fost desemnați următorii: Ana-Maria Brânză, Simona Alexandru, Anca Măroiu, componente ale echipei de spadă a României, (antrenori Cornel Milan și George Epurescu), Cosmin Hinceanu (sabie, antrenor Dan Găureanu), atleta Alina Rotaru (antrenor Adrian Ghioroaie), canotoarele Roxana Cogianu, Ionelia Neacsu Zaharia și Eniko Barabas-Mironcic (antrenor Vasile Măstăcan), halterofila Roxana Cocoș (antrenori Nicolae Nitu și Ioan Iordache), judoka Alina Dumitru (antrenor Robert Andreescu), judoka Andreea Chitu (antrenor Robert Andreescu), Iulian Serban (kaiac-canoe, antrenor Lifere Sidor), Paul Popa (karate, antrenor Cristian Bogza), echipa de rugby în 7 (antrenor Marin Moț) și echipa de baschet (antrenor Niksa Bavcevic).
Președintele CSA Steaua, George Boroi, a precizat, la finalul festivității, că sportivii și antrenorii steliști au ieșit învingători în lupta cu criza economică, „prin mobilizare, disciplină, ambiție și spirit de sacrificiu”. „Continuitatea și perseverența sunt atuurile noastre. Chiar dacă situația economică ne-a impus o anumită revizuire a obiectivelor de performanță, am reușit să strângem rândurile și să luam cele mai bune măsuri. Am rezistat și rezistăm bine la toate jocurile sportive, chiar am fost aproape de a produce unele surprize, dar nu s-a pus niciodată problema sistarii activității vreunuia dintre ele, ci, dimpotrivă, se pun baze serioase pentru perspectiva”, a spus George Boroi, potrivit comunicatului citat.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER