Președintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a anunțat, pe site-ul oficial al grupării, că susține total activitatea începută de staful tehnic din care face parte și Gheorghe Hagi și a precizat că nu este adevărat că l-a criticat pe român, cum a notat, vineri, cotidianul Fotomac.
„În cotidianul Fotomac a apărut o știre despre ceea ce le-aș fi spus eu colegilor din conducere despre antrenorul Gheorghe Hagi. Această știre este total nefondată. Pe lângă faptul că o astfel de discuție nu a avut loc, este clar scopul unei astfel de știri, care îl afectează pe antrenorul nostru, care este în funcție de două luni. În ciuda tuturor speculațiilor, vreau să anunț că susținem total activitatea începută de staful nostru tehnic, orientată către viitor”, se arată într-un comunicat semnat de Polat.
Cotidianul Fotomac a notat, vineri, că Adnan Polat le-ar fi spus săptămâna trecută altor oficiali de la Galatasaray, la meciul cu Genclerbirligi, scor 0-2, că regretă că l-a adus pe Hagi la conducerea tehnică. „Regret că l-am adus pe Hagi. Mă gândeam că s-a maturizat, dar m-am înșelat, nu s-a schimbat deloc. La fel ca înainte, are porniri agresive și este impulsiv”, le-ar fi spus Polat celorlalți oficiali.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER