Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, joi, că dacă jucătorul Junior Moraes ar fi pus în situația de a alege să meargă la Steaua sau la Rapid, el l-ar sfătui să opteze pentru un transfer la gruparea giuleșteană.
„Moraes pleacă atunci când vom avea o ofertă concretă. Deocamdată nu este nimic. El ar vrea oriunde este bine, nu neapărat la Rapid, dar Șumudică ține foarte mult să-l aducă. Eu nu am nimic împotrivă, atât timp cât clubul va fi mulțumit de oferta Rapidului. Între Steaua și Rapid, bineînțeles că l-aș sfătui să meargă la Rapid, toată lumea știe că am petrecut 30 de ani acolo. Eu nici acum nu am plecat cu mare bucurie de la Rapid. Rapidist rămâi toată viața, oriunde ai fi. Îmi doresc ca el să ajungă la Rapid și Rapid să câștige campionatul, de ce nu?„, a spus Manea, prezent la Gala LPF „Sărbătoarea fotbalului profesionist”, care se va desfășura la Crystal Palace Ballroom.
Referitor la situația financiară a clubului Gloria Bistrița, Nicoale Manea a precizat că jucătorii și-au primit o parte din bani, celalată urmând să le fie achitată până la finalul anului. „Toată lumea se vaită de bani, să nu credeți că la noi este bine. Din contră, este un oraș mic și se fac eforturi mari pentru a susține această echipă, dar nu ne plângem, jucătorii cât au de luat vor lua. Ei au primit o parte, dar până la finalul anului le-a promis domnul Jean Pădureanu (n.r. – președintele grupării Gloria Bistrița) că le va da și cealaltă parte”, a mai spus tehnicianul.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER